Ministrul Justitiei, CSM si presedintele Traian Basescu, cei trei factori de decizie in numirea procurorilor sefi

 

justitieDiscuţiile privind numirea Procurorului General şi a procurorului şef al DNA trebuie să ţină cont de cooperarea a trei actori: ministrul Justiţiei, CSM şi preşedintele Traian Băsescu, susţine deputatul PSD Ionuţ Vulpescu.

„Numirile procurorului general şi a procurorului şef al DNA nu ţin doar de premierul Victor Ponta, în calitatea sa de ministru interimar al Justiției, deoarece în această procedură este nevoie şi de avizul CSM, dar şi de semnătura de numire în funcție a președintelui Traian Băsescu. Degeaba demarează premierul procedura de numire, dacă nu ajunge la un acord cu ceilalți doi actori implicați, iar propunerile sale sunt response”, explică Deputatul PSD, într-un comunicat de presă. El arată: “Atât timp cât se respectă legea, nu este nimic ilegal dacă cele trei părți se înțeleg asupra celor două nume. Până la urmă, Comisia Europeană așteaptă ca aceste două numiri să fie făcute, ca toate părțile să ajungă la un acord, iar asta să se facă cu respectarea legii. Prelungirea acestei situații de blocaj, de interimat, ne face rău, deoarece țara noastră este privită cu scepticism de partenerii săi internaționali, dar și de posibilii investitori”.

Puterea.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie