Contextul economic actual descurajeaza creditarea persoanelor fizice

 

creditEconomistul-şef al BNR Valentin Lazea, spune că sectorul companiilor are o capacitate mai bună de a accesa credite noi decât sectorul gospodăriilor.

„Singura problemă pe care o întâmpină firmele este în domeniul real-estate, în timp ce alte industria prelucrătoare, comerţul şi serviciile nu par a fi îndatorate”, a spus Valentin Lazea la conferinţa cu tema „Un nou model bancar, pentru o nouă economie” organizată de publicaţia „Finanţiştii”, la BNR.

Contextul economic actual descurajează însă creditarea, situaţie influenţată de mai mulţi factori exogeni, precum salariul minim al salariaţilor, pierderile înregistrate de firmele profitabile sau arieratele primăriilor, mai consideră Lazea.

Lazea propune băncilor să se orienteze către finanţarea unor proiecte din domeniul energetic sau a unor proiecte fundamentate cu fonduri europene iar românilor le recomandă, în contextul crizei din Cipru, să constituie depozite de sub 100.000 de euro, plafon care este garantat. Celor care au lichidităţi de peste 4,2 milioane de euro, Lazea le sugerează să le împartă în cele 42 de bănci din România şi să plaseze diferenţa la bursă sau în fondurile de pensii.

Claudia Medrega, Ziarul Financiar

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie