Retailerii care distribuie marci proprii vor trebui sa respecte noi reguli impuse de regulamentele europene

 

supermarketUn proiect de regulament elaborat de Parlamentul European şi Comisia Europeană în vederea protecţiei consumatorilor prevede asimilarea retailerilor care comercializează produse marcă proprie în rândul producătorilor. În acest fel le atribuie mai multe responsabilităţi faţă de consumatorul final.

Importatorul sau distribuitorul este considerat producător în sensul prezentului regulament și este supus obligațiilor ce revin producătorului atunci când introduce pe piață un produs sub numele sau marca sa sau modifică un produs deja introdus pe piață într-o manieră care poate afecta conformitatea cu cerințele prezentului regulament„, se specifică în regulament. De asemenea, acelaşi regulament defineşte producătorul ca fiind „orice persoană fizică sau juridică care fabrică un produs sau pentru care se proiectează sau se fabrică un produs și care comercializează produsul respectiv sub propriul nume sau propria marcă comercială”

Ce trebuie să facă retailerul cu mărci proprii

Această modificare atrage după sine mai multe responsabilităţi pentru retailer, care trebuie să îşi asume practic întreaga răspundere pentru produsele pe care le pun pe piaţă sub brand privat. Mai precis, retailerul trebuie să se asigure că adevăratul producător operează conform unor proceduri care garantează conformitatea permanentă a producției de serie cu cerința generală de siguranță. Mai mult, este obligat să testeze prin eşantionare produsele puse la dispoziție pe piață, să investigheze plângerile venite de la consumatori  și să păstrează un registru cu produsele neconforme și cele rechemate în magazine.

De asemenea, comercianţii cu branduri proprii trebuie să se asigure că produsele lor sunt însoțit de instrucțiuni și informații de siguranță într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de consumatori, în condițiile stabilite de statul membru în care produsul este pus la dispoziție, cu excepția cazului în care produsele pot fi utilizate în condiții de siguranță și conform destinației prevăzute de producător în lipsa unor astfel de instrucțiuni și informații de siguranță.

Alina Stanciu, Economica

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie