Ce este si cum se foloseste moneda Bitcoin, prima moneda digitala din lume

 

bitcoinNu mulţi manageri de fonduri de investiţii au auzit de Bitcoin, ca să nu mai vorbim de plasamente în această monedă. Dar în ultimele luni, prima monedă digitală din lume a devenit una dintre cele mai fierbinţi zone investiţionale din lume.

Din luna septembrie a anului trecut, preţul unei unităţi Bitcoin, înregistrat de Mt Gox, o casă de schimb populară pentru Bitcoin, a crescut fulgerător.

Spre deosebire de alte monede online – precum noile monede Amazon – oferta de Bitcoin nu este determinată de nicio autoritate centrală emitentă (Bancă Centrală). În schimb, noile monezi sunt generate, pe baza unei formule predeterminate, de mii de calculatoare care rezolvă probleme matematice complexe. Pe măsură ce numărul monezilor creşte, aceste probleme devin şi mai complexe, crescând costul puterii de procesare necesare generării lor şi prin asta stabilind un anumit nivel sub preţ.

După modelul aurului, moneda este creată să fie deflaţionistă. Totuşi, există o serie de motive care indică faptul că explozia prin care trece acum moneda este de scurtă durată. După cum indică graficul de mai jos, interesul online pentru Bitcoin a atins un vârf în ultimele luni. Chiar dacă un număr în creştere de afaceri legitime adoptă această monedă – un dezvoltator finlandez de software s-a oferit să-şi plătească angajaţii în Bitcoin – încă are un număr relativ scăzut de utilizatori.

Principalul său scop comercial este cel mai probabil achiziţia de droguri de pe Silk Road, un fel de eBay pirat ascuns în adâncurile internetului, susţin jurnaliştii de la The Economist. Acest lucru sugerează că noii utilizatori cumpără Bitcoin ca investiţie, nu ca plasament valutar. Pentru ca o monedă să înflorească are nevoie de consumatori, nu numai de speculatori.

Alexandru Urzica, Capital

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie