Numarul adoptiilor in Romania a scazut la jumatate, din cauza modificarilor legislative

 

Copil si ochiSistemul adopţiei are nevoie de o schimbare reală, întrucât modificarea legii din aprilie 2012 a dus la un regres, numărul copiilor declaraţi adoptabili scăzând la 778, faţă de 1.736 în 2011, a declarat, marţi, coordonatorul Asociaţiei SOS Infertilitatea, Nicoleta Cristea-Brunel.

Reprezentanta Asociaţiei SOS Infertilitatea a precizat că din 7 aprilie 2012, când a intrat în vigoare noua lege a adopţiei, au fost pronunţate 999 de decizii privind deschiderea procedurii de adopţie, însă 221 dintre cereri au fost depuse pe rolul instanţelor înainte de această dată, ceea ce înseamnă că doar 778 de copii au devenit adoptabili de la modificarea actului normativ.

Potrivit datelor comunicate de Oficiul Român pentru Adopţii, în 2009 au fost declaraţi adoptabili 1.730 de copii, în anul următor, 1.921, iar în 2011, alţi 1.736 de minori.

„E nevoie de o schimbare reală în sistem”, a susţinut Nicoleta Cristea-Brunel, precizând că, de la intrarea în vigoare a noii legi, au fost comunicate 365 de sentinţe de încredinţare în vederea adopţiei, dintre care 28 în Bucureşti.

Vârsta medie a copiilor adoptaţi în ultimul an a fost de trei ani şi trei luni, iar la sfârşitul anului trecut, în sistemul special de protecţie erau 1.231 de copii care aveau sub 12 luni şi 2.984 care aveau între unu şi doi ani.

Coordonatorul SOS Infertilitatea a arătat că, practic, în ultimele zece luni, în Capitală, a fost înregistrată o adopţie la două luni în fiecare sector.

Aurelia Alexa, Gandul

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie