Executorii judecatoresti solicita modificarea prevederilor privind executarea silita din Noul Cod de procedura civila

 

executare silitaUniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România (UNEJR) solicită, printr-un proiect de lege, modificarea noului Cod de procedură civilă (Cpc) cu privire la executarea silită, susţinând că procedura este îngreunată prin noile reglementări.

Centrul Naţional de Pregătire şi Perfecţionare a Executorilor Judecătoreşti din cadrul UNEJR a organizat, miercuri, în Capitală, o dezbatere pe tema impactului noului Cpc (intrat în vigoare în 15 ianuarie) la capitolul executării silite, în care a prezentat şi proiectul său pentru modificarea Legii nr. 134/ 2010, de adoptare a noului cod, la Cartea a V-a – „Despre executarea silită”.

La dezbatere au fost prezenţi şi preşedinţii comisiilor juridice din Parlament, senatorul Tudor Chiuariu şi deputatul Bogdan Ciucă, şi secretarii de stat în Ministerul de Justiţie Florin Moţiu şi Ovidiu Puţura.

Proiectul a fost depus la Parlament, Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, înainte de intrarea în vigoare a noului Cpc, a spus vicepreşedintele UNEJR, Ispas Cîrja. Acesta a mai declarat că, deşi membrii Uniunii au participat la dezbateri înainte de adoptarea codului, „nu este suficient să participi, trebuie să fii şi ascultat”.

Laura Mitran, Mediafax

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie