Piata de factoring a crescut cu 12.8% in 2012, pe fondul problemelor financiare al companiilor

 

factura-factoringPiața de factoring a înregistrat anul trecut o creștere de 12,8% față de nivelul înregistrat în 2011, ajungând la un nivel record de aproape 3 miliarde de euro. În 2013 va creşte şi numărul firmelor cu probleme la plata facturilor şi cel al fraudelor, iar criteriile de eligibilitate se vor înăspri.

Într-o ţară în care firmele nu achită facturile la timp, factoringul a cunoscut o creştere puternică în ultimii ani. Printr-un contract de factoring, compania de factoring (factorul) achită facturile companiei aderente imediat ce acestea au fost emise, urmând să recupereze banii de la compania care a cumpărat bunurile/serviciile facturate.

Apelând la factoring, companiile beneficiază de finanțare imediată și protecție împotriva riscului de neplată, iar acest lucru este conștientizat din ce în ce mai bine de companiile din piață, fie că vorbim de IMM-uri sau de multinaționale și, de aici, interesul în continuare crescut pentru acest produs, potrivit Asociației Române de Factoring (ARF).

În 2012 a fost înregistrată o creştere cu 16,14% a operațiunilor de factoring intern și cu 23,5% a operațiunilor de factoring de import. În ceea ce privește exportul, acest produs se menține în 2012 la același nivel cu anul precedent, potrivit ARF.

Mihai Banita, Economica

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie