Programul Rabla se aplica doar masinilor detinute de mai mult de 1 an de catre aplicantii la program
Programul Rabla va demara în aprilie şi va include prime de casare şi pentru maşinile Euro 3 mai vechi de 10 ani, dar vor exista unele restricţii legate de perioada de deţinere a maşinii.
„Sunt o categorie de autoturisme cu norma de poluare Euro 3, care au deja zece ani pe piaţa de autoturisme din România, şi acestea vor face obiectul programului Rabla”, a spus Rovana Plumb, potrivit Mediafax.
Ministrul Mediului a precizat că în prezent se doreşte ca voucherul acordat pentru casare să fie 1.500 de euro, iar pentru autoturismele electrice să se acorde un bon de 2.000 de euro.
Rovana Plumb a mai spus că vor fi incluse în programul Rabla „numai acele autoturisme care au fost în proprietatea persoanei fizice sau juridice mai mult de un an de zile”, astfel că „nu se pune problema unei invazii de maşini rulate, foarte vechi pe piaţa din România”.
Noul program va fi pus la punct spre sfârşitul lunii martie, pentru a fi implement din prima decadă a lunii aprilie, a adăugat ministrul Mediului.
Rovana Plumb anunţa în ianuarie că Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul „Rabla”, care s-ar putea aplica maşinilor non-euro, Euro 1 şi Euro 2, printre care creşterea primei de casare de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, dar şi acordarea reducerii contra unui singur voucher, alături de eliminarea intermediarilor.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!