George Marcu, directorul Agentiei Nationale pentru Locuinte, retinut pentru frauda in dosarul Spitalul Obregia

 

ciocan si baniFostul director al Spitalului Obregia din Capitală, George Marcu, în prezent şef al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, şi alte trei persoane a fost reţinuţi pentru 24 de ore, luni seară, în dosarul prejudiciului creat unităţii sanitare, au declarat oficiali ai Poliţiei Române. Cei patru, printre care şi Mugurel Ifrim, au fost reţinuţi în urma audierilor efectuate timp de mai multe ore la sediul Poliţiei Române.

Poliţiştii au făcut, luni, şapte percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un caz privind achiziţii publice pentru reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia, prin care a fost produs un prejudiciu de 5,2 milioane de lei, printre persoanele vizate fiind şi fostul director al unităţii George Marcu, şeful ANL, potrivit Mediafax.

„Membrii grupării sunt suspectaţi că au realizat beneficii financiare din obţinerea unor contracte de achiziţie publică de la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru executarea unor lucrări de reparaţii şi construcţii”, s-a arătat într-un comunicat al Poliţiei Române, surse din Poliţie precizând, că este vorba despre Spitalul Obregia din Capitală.

Lucrările de reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia ar fi fost supraevaluate, iar apoi ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive şi de cesionare a societăţilor prestatoare către terţi, pentru a împiedica astfel verificările fiscale.

RTV

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie