Consiliul JAI va discuta aderarea Romaniei in Schengen, in urma interventiei lui Traian Basescu
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă seară, la Suceava, că intrarea României în Schengen a rămas pe agenda JAI ca urmare a intervenţiei şi insistenţei preşedintelui Traian Băsescu.
Macovei a spus în cadrul unei întâlniri cu membrii PDL la prezentarea moţiunii „Reformiştii” că în cadrul Consiliului JAI, care s-a desfăşurat joi, s-a amânat discutarea intrării României în Schengen pentru decembrie 2013, când se va relua discuţia, iar faptul că acest subiect a rămas pe agenda Consiliului JAI este numai datorită intervenţiei preşedintelui Traian Băsescu.
„Corlăţean, un mare diplomat, suţinut de Ponta şi de Antonescu, a spus că nu-l interesează Schengen. A decis pentru toţi românii că nu vrem în Schengen, să stăm acasă supăraţi şi când vor vrea ei să ne ia, să ne sune. Asta este ţâfnă şi aplicarea proverbului că – Prostul nu e prost destul până nu e şi fudul”, a spus europarlamentarul PDL.
Ea a arătat că România a vrut în UE şi a intrat fără să fie finalizate reformele în justiţie şi anticorupţie, dar că au fost făcute promisiuni că vor fi realizate.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!