Romania este acuzata de incalcarea statului de drept de catre membrii UE

 

ueMiniştrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei şi Finlandei i-au transmis vineri o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care îi cer să propună un mecanism de intervenţie împotriva statelor care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE.

„Pot confirma primirea acestei scrisori semnate de cei patru miniştri de externe din Germania, Olanda, Danemarca şi Finlanda. Este o contribuţie interesantă care merge cam în aceeaşi direcţie cu ceea ce preşedintele Barroso a prezentat în discursul său despre starea Uniunii (…) Noi ne dorim să continuăm să lucrăm la aceste aspecte şi considerăm această scrisoare ca o importantă contribuţie”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, Pia Ahrenkilde-Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Ea a reluat apoi ideile exprimate de Barroso în 12 septembrie 2012, în discursul său din Parlamentul European despre starea Uniunii, când a arătat că e nevoie de un mecanism de protecţie în statele membre a principiilor şi valorilor democratice europene şi statului de drept.

Întrebată de jurnalişti dacă în scrisoarea respectivă sunt menţionate Ungaria şi România ca exemple , Pia Ahrenkilde-Hansen a refuzat să răspundă.

Atât Germania cât şi Finlanda au subliniat existenţa în România a unor probleme privind statul de drept. Observaţii asemănătoare au fost formulate şi în ultimul raport MCV al Comisiei Europene.

Realitatea.net

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie