Firmele care nu respecta obligatiile fata de angajatii disponibilizati ar putea fi sanctionate

 

MechelPremierul Ponta a solicitat ministrului pentru Dialog Social, Doina Pană, să analizeze posibilitatea schimbării legislaţiei, astfel încât firmele care nu respectă obligaţiile faţă de angajaţii disponibilizaţi să poată fi sancţionate şi să se evite cazuri precum sinuciderea angajatului de la Mechel.

Primul-ministru şi-a exprimat compasiunea pentru angajatul de la Mechel, afirmând că este şocant ceea ce s-a întâmplat la Câmpia Turzii, şi a solicitat o analiză a legislaţiei privind respectarea contractelor colective de muncă.

„Chiar dacă vorbim de o companie privată, înţeleg disperarea multora dintre cei de acolo. Am încercat în orele de dinainte, şi o să o rog pe doamna ministru Pană şi, sigur, cu Ministerul Justiţiei, să vedem dacă putem aduce o modificare legislativă, chiar şi în cazul companiilor sută la sută private, care nu îşi respectă obligaţiile prevăzute în contractele colective de muncă faţă de angajaţi, dacă putem să aducem anumite sancţiuni”, a spus Ponta.

El a arătat că statul nu poate interveni în activitatea unei firme private dacă nu îşi respectă obligaţiile faţă de angajaţi, inclusiv în cazul disponibilizării acestora, dar că existenţa unei astfel de legislaţii ar fi putut preveni asemenea tragedii.

Realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie