Cererile de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata pot fi depuse la APIA incepand cu data de 1 martie

 

finantare-agricolaAgenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează astăzi, 1 martie 2013, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă, anunţă instituţia, într-un comunicat.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la centrele APIA, în intervalul 1 martie – 15 mai 2013, o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse începând cu data de 15 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie 2013, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.

Cine poate lua banii

Potrivit APIA, pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.

„Precizăm că sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare“, precizează APIA.

De asemenea, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR) pe toată suprafaţa fermei.

Dan Straut, Adevarul

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie