Teme delicate in modificarea Constitutiei Romaniei

 

stampile votÎn spatele uşilor închise, parlamentarii comisiei de revizuire a Constituţiei, ce va fi condusă de liderul PNL Crin Antonescu, se vor lupta să-şi impună viziunile partidelor pe care le reprezintă pe o serie de teme delicate. Deşi lucrările propriu-zise nu au început încă, fiecare formaţiune are propriile interese când vine vorba de regionalizarea, atribuţiile şi durata mandatului prezidenţial, relaţia preşedinte-premier sau imunitatea parlamentară, informează Realitatea TV, citat de Cotidianul.

Iată câteva dintre elementele de discordie:

Împărţirea României în opt regiuni de dezvoltare cu şefi votaţi nu de electorat, ci de către aleşii locali, constituie viziunea social-democrată pe regionalizare. Liberalii nu o îmbrăţişează. Au deja patru proiecte în partid care propun între 8 şi 16 regiuni. Udemeriştii continuă să ţină cu dinţii de regiunea Har-Cov în cadrul unui proiect bazat pe 16 structuri de acest fel şi se opun alegerilor indirecte pentru viitorii guvernatori.

În USL, problema atribuţiilor şi duratei mandatului şefului statului nu este armonizată. Crin Antonescu a cerut ca mandatul să nu fie scurtat la patru ani. Varianta este susţinută atât de PP-DD şi UDMR, cât şi de o bună parte din social-democraţi.

Cotidianul.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie