Magor Csibi, WWF Romania: „În noul Cod Silvic se propune tăierea pădurilor în avans”
Silvicultorii din toate partidele politice româneşti care s-au pricopsit cu mandate de senatori şi deputaţi şi-au dat mâna pe sub masă în 2011 pentru a schimba Codul Silvic, după bunul plac. Propunerea legislativă “Lege pentru modificarea şi completarea legii nr. 46 din 2008 Codul Silvic” a fost iniţiată de 13 parlamentari din UDMR, PD-L, PNL, PSD şi un independent. Într-un final, Senatul României a adoptat tacit Codul Silvic, pe motiv că senatorii nu şi-au făcut timp să dezbată în plen proiectul de lege. De aici, Codul Silvic a luat calea Camerei Deputaţilor, unde urmează să fie votat de deputaţi. Însă, organizaţiile de mediu susţin că dacă Codul Silvic va fi votat în forma actuală, acesta condamnă pădurile României la dispariţie. Magor Csibi de la WWF România a declarat pentru Jurnalul Naţional: “În noul Cod Silvic se propune tăierea pădurilor în avans, fără a se mai ţine cont de amenajamentele silvice care se fac pentru o perioadă de zece ani”. Practic se va tăia atât cât poate înghiţi piaţa.
Tupeu de pădurar
De ce vor iniţiatorii noului Cod Silvic să se taie pădurea în funcţie de interesele economice şi nu în funcţie de rolul de protecţie şi social al acesteia? Răspunsul l-am găsit în expunerea de motive a acestora, în care-i plâng de milă codrului românesc. “Sărăcirea în continuare a ecosistemului va include dezechilibre ecologice grave. O Românie despădurită va fi o ţară cu mult mai urâtă şi mai vulnerabilă. De aceea conservarea şi gestionarea durabilă a pădurilor şi vegetaţiei forestiere, indiferent de regimul de proprietate, trebuie să reprezinte cel mai important obiectiv.”
În schimb, Coaliţia de Mediu şi WWF România susţin că prin modificările aduse articolului 59 sunt încălcate flagrant principiile unei gospodăriri durabile a pădurilor, pe care ţara noastră şi le-a însuşit până acum.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!