Statutul deputatilor si senatorilor a fost declarat neconstitutional de ICCJ

 

ICCJJudecătorii Curţii Constituţionale (CCR) au retrimis astăzi în Parlament statutul parlamentarilor aşa cum a fost el modificat de parlamentarii USL, după ce au stabilit că legea nu respectă Constituţia. Contestaţia fusese depusă la CCR de un grup de parlamentari PDL şi PPDD.

Unele prevederi din noul statut întăreau imunitatea parlamentarilor, stabilind că aceştia au la dispoziţie 45 de zile, în loc de 15, pentru a contesta un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) care îi acuză de incompatibilitate sau conflict de interese.

Un judecător al Curţii Constituţionale a explicat pentru gândul că motivul pentru care plenul CCR a luat această decizie, cu majoritate de voturi, a fost că două articole din statutul parlamentarilor încalcă articolul 16 din Constituţie.

„În Constituţie scrie clar că toţi oamenii sunt egali în faţa legii”, a explicat judecătorul.

Intitulat „Egalitatea de drepturi”, articolul 16 din Constituţia României spune, la alineatul 1, că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.

Astfel, prin cele două articole declarate neconstituţionale, parlamentarii români ar fi avut drepturi privilegiate în raport cu ANI, pentru că restul funcţionarilor publici şi aleşilor români au la dispoziţie doar 15 zile să conteste un raport de incompatibilitate sau conflict de interese, în timp ce parlamentarii ar fi avut la dispoziţie 45 de zile.

Andrei Luca Popescu, Gandul

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie