UMB Spedition contestă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de anulare a rezultatului procedurilor de atribuire a lucrărilor pentru tronsonul II din autostrada Timişoara-Lugoj

 

autostrada nadlac-aradSperiat că ar putea pierde licitaţia pentru construcţia lotului 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis anularea rezutatului procedurilor de atribuire a lucrării către UMB Spedition, patronul Dorinel Umbrărescu a contestat decizia CNSC în instanţă. Lui i se spune „Împăratul asfaltului” şi a acumulat o avere imensă din construirea drumurilor prin firmele sale UMB Spedition şi Tehnostrade.

Este mai serios decât ceilalţi asfaltatori când vine vorba de termene, dar a respectat „regula nescrisă” a asfaltatorilor: acte adiţionale bănoase. În cazul tronsonului 2 al autostrăzii Timişoara- Lugoj, deşi firmele lui Umbrărescu au fost desemnate câştigătoare pentru construirea celui de-al doilea lot, patronul acestora nu a apucat să semneze contractul. Motivul: firma Selina din Oradea a contestat decizia CNADNR de atribuire a contractului.

Ca urmare a acestei cereri, CNSC a decis anularea rezultatului licitaţiei. „Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 10 zile, prin reevaluarea ofertelor”, se precizează în decizia CNSC-ului. Autostrada Timişoara-Lugoj a fost împărţită de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) în două tronsoane, primul lot – 9, 5 kilometri – fiind construit de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu. Contractul se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro.

Antoaneta Etves, EVZ.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie