Monitorizarea activitatii mediatorilor?

 

In sedinta Consiliului de Mediere din ianuarie 2013, s-a emis Hotarare 355/26.01.2013 privind monitorizarea si statistica – certificatelor de informare, proceselor verbale si procedurilor de mediere.
In urma acestei hotarari, mediatorii sunt obligati sa comunice la sfarsitul fiecarei luni informatii cu privire la:

  •  numarul de certificate de informare si obiectul conflictului sau litigiului pentru care s-a facut informarea
  •  numarul proceselor verbale si obiectul conflictului
  •  numarul procedurilor de mediere initiate, obiectul si modul cum au fost finalizate.

Om cu grafic crescatorNu este precizat cum se face comunicarea acestor documente( posta, format electronic, curierat), daca datele se centralizeaza pe un formular sau e nevoie de copia documentelor in discutie.

La ce folosesc aceste demersuri?
Cine se va ocupa de gestionarea si centralizarea datelor si in ce scop?
Cine va suporta costurile de emitere(timp, hartie, imprimare) si trimitere a actelor daca se vor documentele pe suport de hartie?

Este vorba doar de procesele verbale de informare sau de toate procesele verbale emise de biroul de mediator( proces verbal de prezenta la sedinta de mediere, proces verbal de inchidere a medierii)?
Despre ce documente este vorba de fapt?
Daca 4.000 de mediatori trimit fiecare cate o hartie( presupunand ca mediatorul face o centralizare), intr-un singur an e vorba de minimum 48.000 de coli de hartie! Care vin prelucrate, indosariate si arhivate. Pe banii cui?
Obiectele conflictelor care pot ajunge in mediere sunt exterm de diversificate. Poate fi acesta folosit ca un criteriu statistic?
Se cere numarul de medieri initiate in urma informarii sau numarul total de medieri? Daca o mediere este intiata in aceasta luna si se termina peste 3 luni in dreptul ei trecem in stand by?

Cu ce ne ajuta pe noi, mediatorii, aceasta monitorizare?
Uneori durata pe care se intinde premedierea( pregatirea medierii) este mai mare de o luna. Dar asta nu e o problema pentru ca aceasta activitate nu prezinta interes pentru monitorizare si statistica.

Ce facem noi?

  •  informare gratuita,
  •  emitem certificat de informare sau proces verbal de informare gratuit( formular pe doua pagini),
  •  facem raportari, tot gratuite,
  •  ne platim taxa de tablou,
  •  platim chiria pentru birou,
  •  platim taxa de membru la asociatia profesionala,
  •  depunem formulare la finante,
  •  tinem registre contabile,
  •  tinem registru de medieri,
  •  platim formulare de facturi si chitante,
  •  platim dari la stat,
  •  facem formare continua

Si noi cand mai muncim?

Cat trebuie sa muncim si sa castigam doar ca sa acoperim toate astea, si sa ne ramana si noua ceva?

Fiecare birou de mediator este un business propriu. Suntem proprii nostri angajati si sefi. Depinde doar de noi cum ne gestionam business-ul.

Faptul ca facem informare gratuita consider ca este o investitie care in timp va da roade.
Toate celelalte sunt cheltuieli.
Oare se opresc aici?

Anca Stancu, mediator

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie