Dieter Schwarz, omul care controleaza din umbra retelele Kaufland si Lidl

 

Kaufland1Aflat la mai puţin de 60 de kilometri de Stuttgart, orasul Heilbronn este cunoscut pentru arhitectura tipic germană, pentru puternica industrie a vinului şi pentru businessurile care l-au ales ca centrul de dezvoltare. Puţini sunt cei care ştiu că unul dintre cei 125.000 de locuitori este şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Germania şi din lume.

Despre germanul Dieter Schwarz trebuie să cauţi mult pentru a găsi câteva informaţii biografice credibile. Miliardarul, cotat de Bloomberg Billionaires Index cu o avere de 21,9 mld. dolari care îl poziţionează în topul celor mai bogaţi 30 de oameni ai lumii, este la fel de discret şi puţin comunicativ ca şi grupul pe care îl deţine. Dieter Schwarz controlează Schwarz Group, şi este unul dintre puţinii miliardari care au decis să îşi crească afacerea ca una de familie fără a o lista pe bursă sau a o vinde către un fond de investiţii.

Dieter Schwarz, care se implică încă în conducerea grupului de comerţ, a moştenit businessul de la tatăl său, fondatorul imperiului de comerţ. Miliardarul a început să lucreze pentru afacerea familiei în tinereţe, şi în timp a reuşit să o extindă la nivelul întregii Europe. În România grupul a ajuns numărul unu, iar Kaufland a devenit potrivit rezultatelor pe 2011 cel mai mare jucător din comerţul local.

Cine este Dieter Schwarz
Vârstă: 74 de ani
Avere (Bloomberg Billionaires Index): 21,9 miliarde dolari
Sursă avere: retail. A moştenit grupul de comerţ Schwarz Gruppe care are în portofoliu lanţurile Lidl şi Kaufland.
Acţionar Schwarz Gruppe: Indirect Dieter Schwarz
Schwarz Gruppe în România: 81 de hipermarketuri Kaufland, 156 de magazine de discount Lidl

Cristina Rosca, Ziarul Financiar

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie