800 de beneficiar POS DRU au incasat 330 de milioane de lei, in doar doua zile, dupa deblocarea fondurilor
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) a plătit ieri şi astăzi (22 feb.), până la prânz, peste 900 de cereri de rambursare cu o valoare cumulată de peste 330 de milioane de lei în contul a peste 800 de beneficiari de fonduri europene.
“Achitarea acestor cereri de rambursare pe POS DRU, într-un timp foarte scurt din momentul în care am avut la dispoziţie resursele necesare, demonstrează că Ministerul Fondurilor Europene impune un mecanism eficient pentru buna implementare a tuturor programelor operaţionale. Asigurarea plăţilor la zi către toţi beneficiarii de fonduri europene, indiferent de programul prin care sunt finanţaţi, este unul dintre obiectivele noastre prioritare în perioada imediat următoare şi, în acelaşi timp, o dovadă de respect faţă de cei care si-au onorat obligatiile contractuale”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Ministerul Fondurilor Europene a anunţat joi, 21 februarie, că încep să fie achitate cereri de rambursare în valoare de aproximativ 335 milioane de lei beneficiarilor POS DRU.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!