Repsol intra pe piata romaneasca, intr-un parteneriat cu Petrom
Compania petrolieră spaniolă Repsol va intra pe piaţa românească pentru operaţiuni de explorare şi producţie, potrivit unor surse apropiate situaţiei. În acest sens, Repsol va intra într-un parteneriat cu Petrom, singura companie care extrage momentan ţiţei din România, pentru operaţiuni de explorare şi producţie în unele perimetre operate de Petrom. Cel mai probabil, cele două companii vor demara lucrările de prospecţiune şi foraj în zona Munteniei, mai precis a Carpaţilor meridionali şi de curbură.
Solicitaţi, reprezentanţii Petrom nu au confirmat asocierea cu Repsol, dar nici nu au infirmat. „Avem o politică de parteneriate pentru creşterea producţiei de petrol. Când vom avea o tranzacţie, o vom raporta” a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.
Repsol este a 15 ce-a mai mare companie petrolieră din lume, cu afaceri de 64 de milioarde de dolari, în 2011, şi 46.000 de angajaţi.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!