Beneficiarii masurii 112, ‘Instalarea Tinerilor Fermieri’, primesc fondurile doar la indeplinirea obligatiilor
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) nu va efectua plăţile aferente ultimei tranşe de plată în cazul în care obligaţiile asumate de beneficiarii măsurii 112 – ‘Instalarea Tinerilor Fermieri’ nu au fost îndeplinite, a anunţat miercuri APDRP.
Conform contractului semnat între beneficiari şi APDRP, a doua tranşă de plată, în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda după îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri. Mai mult, există posibilitatea reală ca beneficiarilor care nu mai îndeplinesc obligaţiile asumate prin Contractul de finanţare şi criteriile de eligibilitate să li se solicite returnarea integrală a banilor primiţi, la care se adaugă şi dobânzile legale aferente.
Astfel, unul dintre criteriile de eligibilitate asumate de beneficiari prevede ca în maximum trei ani de la acordarea sprijinului, beneficiarul să urmeze un curs de formare profesională prin măsura 111 – ‘Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe’ în cel puţin unul dintre domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică etc. În momentul solicitării ultimei tranşe de plată, beneficiarii vor trebui să facă dovada că au absolvit cursurile respective, îndeplinind astfel acest criteriu de eligibilitate.
O altă condiţie de eligibilitate asumată prin acceptarea finanţării nerambursabile este aceea că mai mult de 50% din timpul de lucru al beneficiarului de fonduri europene nerambursabile va trebui să se desfăşoare în cadrul fermei proprii.
Pentru măsura 112 ‘Instalarea tinerilor fermieri’, finanţarea nerambursabilă constă în acordarea unei prime de instalare. Sprijinul de instalare este acordat în două tranşe de plată. Prima tranşă este într-un procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua tranşă reprezintă 40% din totalul sprijinului.
1 comentariu
cand se vor incepe cursurile pe masura 111?