Prețurile carburanților au depășit un record istoric

 

În România, țară producătoare și exportatoare de produse petroliere, un litru de benzină a ajuns să coste astăzi 6 lei și 84 de bani. Adică la numai 16 bani distanță de un nou prag psihologic, 7 lei pe litru.

preturi carburantiAcest lucru este greu de acceptat pentru șoferii români, care sunt dispuși să plătească doar 5 lei pentru un litru de carburant.

Am ajuns în această situație pentru că s-au scumpit produsele petroliere pe piața chinezească, dar și pentru că în Orientul Mijlociu apele sunt tulburi.

„Începutul anului a fost marcat de creșterea leului față de dolari și asta a estompat puțin din creșterea prețului combustibilului la pompă” crede Victor Safta, analist financiar.

Statul român este beneficiarul direct al acestor scumpiri, în condițiile în care câștigă enorm din urma taxelor și accizelor aplicate la vânzarea produselor petroliere.

Statul a grăbit anul acesta calendarul de creștere a accizelor ca să acopere deficitul creat de majorarea pensiilor și majorarea salariilor la bugetari” Sorin Paslaru, redactor șef Ziarul Financiar.

Potrivit datelor statistice, stâlpii bugetului României sunt în special companiile petroliere care, împreună cu cele de tutun, acoperă 9 la sută din cheltuielile bugetare.

Poate așa se explică faptul că avem carburant mai scump decât în Luxemburg, Austria sau Spania.
Luxemburg – 1.28 euro
Polonia – 1,31
Bulgaria – 1,35
Austria – 1,36
Spania – 1,38
Romania – 1,39
Italia – 1,75
Suedia – 1,73
Marea Britanie – 1,67

stirileprotv.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie