Din 15 februarie sedinta de informare privind medierea obligatorie

 

Incepand cu acest an, cei care vor sa inceapa un proces vor putea face acest lucru doar daca participa, in prealabil, la o sedinta de informare privind medierea. Aceasta obligatie a justitiabililor va intra in vigoare in 15 februarie, motiv pentru care AvocatNet.ro iti spune astazi tot ce trebuie sa stii despre noile dispozitii.

informare

Legea nr. 115/2012, in vigoare din vara anului 2012, a modificat Legea medierii, instituind, printre altele, obligatia de a participa la o sedinta de informare privind medierea, ca procedura prealabila instantei de judecata. Concret, in actul normativ se arata, la art. 601, ca „in litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii”. Prevederea urma sa intre in vigoare in 6 luni de la publicarea Legii nr. 115/2012 in Monitorul Oficial (9 iulie, n.red.), adica in 9 ianuarie 2013.

Totusi, acest termen a fost prorogat de Guvern, dupa ce un act normativ care stabileste ca sedinta de informare privind medierea va deveni obligatorie din 15 februarie a intrat vigoare. Este vorba despre Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 68 din 31 ianuarie, in care se precizeaza ca dispozitiile art. 60vor intra in vigoare in aceeasi zi cu Noul Cod de Procedura Civila, adica 15 februarie.

Acest lucru inseamna ca, incepand de vineri, se instituie obligatia legala pentru parti ca, anterior declansarii unei actiuni in instanta sau pana la termenul dat de instanta in acest sens, sa se prezinte la mediator in vederea informarii cu privire la posibilitatea solutionarii diferendelor pe calea medierii, adica prin dialog si negociere, a mentionat, la solicitarea AvocatNet.ro, Aniela Badita, Avocat Partener SCA Badita & Pop.

Pe de alta parte, Badita puncteaza ca nu toate cauzele sunt susceptibile de a fi solutionate prin mediere.

Concret, potrivit art. 601 din Legea nr. 115/2012, procedura prealabila instantei de judecata va fi obligatorie:

  • in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
  • in materia dreptului familiei (neintelegerile care tin de continuarea casatoriei, partajul de bunuri comune, exercitiul drepturilor parintesti, stabilirea domiciliului copiilor, contributia parintilor la intretinerea copiilor sau orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
  • in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
  • in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
  • in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
  • in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
  • in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.

In aceleasi timp, Cosmin Vasile, Avocat Partener Zamfirescu Racoti Predoiu, arata clar ca textul de lege este inaplicabil in orice alta materie, cu exceptia celor evocate. In plus, a explicat acesta, litigiile deja demarate nu sunt afectate, ele putand continua.avocatnet.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie