Marja de profit de la Apple a coborat drastic
Marjele de profit ale Apple coboara la niveluri nemaivazute de la debutul iPhone în 2007, întrucât concurenta si lipsa lansarilor de noi produse inovatoare pun presiune pe companie sa coboare preturile, potrivit Bloomberg.
Temerile legate de declinul preturilor au cauzat declinul cu 33% al actiunilor Apple de la nivelul record de 705,7 dolari înregistrat la 21 septembrie. Cotatia Apple a avut în intervalul respectiv cea mai slaba evolutie dintre cele incluse în componenta indicelui american S&P 500. Apple a anuntat, saptamâna trecuta, ca directorii companiei analizeaza transferul unor sume mai importante din lichiditati catre actionari, dupa o propunere a unui investitor ca Apple sa plateasca mai mult din fondurile de 137 de miliarde de dolari.
Scaderea marjelor brute ale Apple de la 45% la 39% în ultimul trimestru a fost cauzata de introducerea iPad mini, a altor produse cu costuri de productie mai ridicate dar si de reducerea preturilor unor produse existente, potrivit datelor companiei. Daca Apple nu lanseaza un dispozitiv revolutionar cu pret ridicat, actiunile vor ramâne sub presiune, noteaza Bloomberg.
„Va fi aproape imposibil pentru Apple sa-si mentina marjele pe care le-a avut în ultimii ani. Au putut cere aproape orice pret au vrut pentru produsele lor, dar concurenta se intensifica”, a declarat David Yoffie, profesor la Harvard Business School.
Una dintre principalele provocari este scaderea vânzarilor iPhone, cel mai profitabil si mai bine vândut produs, reprezentând 56% din venituri. Samsung, HTC si alti rivali introduc smartphone-uri si tablete mai ieftine si cu tot mai multe functii, bazate pe sistemul de operare Android.
Marja bruta, sau cât câstiga Apple dupa ce plateste materii prime, forta de munca si productia pentru iPhone-uri, iPad-uri, Mac-uri si alte produse, este estimata sa scada la 37,5-38% în acest trimestru, fata de 47% în perioada similara a anului trecut.
Unul din produsele care ar putea îmbunatati marja Apple ar fi un ceas cu functii pentru convorbiri telefonice, acces la internet si servicii de localizare, afirma Poonam Goyalm, analist Bloomberg. Un astfel de ceas de mâna s-ar putea vinde la mult sub 200 de dolari, în intervalul de pret cu cea mai mare crestere de vânzari. Apple ar putea avea o marja de 50% pentru un ceas de mâna, a spus Goyalm.
Doua noi produse care vor fi probabil introduse de Apple în acest an, un televizor si un iPhone mai ieftin, vor fi mai putin profitabile si vor afecta marjele companiei, afirma Michael Morgan, analist la ABI Research.mediafax.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!