Victor Ponta il acuza pe presedintele Traian Basescu de dezinteres pentru Romania
Presedintele Traian Basescu nu are în acest moment legitimitatea si interesul de a se lupta pentru România, fiind la final de mandat, a afirmat premierul Victor Ponta duminica, la RTV.
„Cred ca presedintele nu are nici legitimitatea, nici interesul în acest moment de a se mai bate pentru România. Îsi termina mandatul la anul si am vazut ca se bucura daca…(…) a fost trist ca s-a deblocat POSDRU, s-ar bucura sa nu intram în Schengen. Sunt niste mici, asa, frustrari electorale. (…) Vorbim de o perioada în care domnia sa nu va mai fi în functie si nu l-am vazut sa fie prea interesat de ce se întâmpla”, a spus Ponta.
Premierul a criticat si atitudinea presedintelui la negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru exercitiul bugetar 2014-2020.
„Presedintele la Otopeni e un leu, când ajunge acolo ( la Bruxelles – n.r.), e si el un pisic, asa, ca sa fac comparatia care îi place. Aici, pe aeroport, e curajos, când ajunge acolo…”, a spus primul-ministru.
În opinia sa, presedintele nu ar fi trebuit sa prezinte ca fiind un succes alocarile de fonduri pentru România, în conditiile în care sumele sunt mai mici decât propunerea initiala a Comisiei Europene.
„Când 27 de prim-ministri se duc acasa si spun: atât am putut sa obtinem, asta e situatia, e o situatie dificila, numai tu vii si spui am câstigat, am înfrânt, un lucru extraordinar. Nu ai cum sa-i pacalesti pe oameni, ca noi o sa traim aici în 2014-2020. (…) Nu poate presedintele Traian Basescu sa mearga la Consiliul European si sa spuna: nu dati destui bani României, pentru ca în perioada 2008-2011, când era guvernul domnului presedinte Basescu, nu a cheltuit bani”, a afirmat Victor Ponta.agerpres.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!