Scandalul carnii de cal ia amploare – companiile implicate se acuza reciproc
Sub amenintarea sanctiunilor, cu anchete aflate in desfasurare în Marea Britanie, Franta si în România, întreg lantul de productie agroalimentara respinge responsabilitatea pentru scandalul provocat de frauda cu carne de cal.
În Suedia, grupul de produse congelate Findus Nordic va depune plângere împotriva societatii franceze Comigel, care fabrica lasagna de vita contaminata cu carne de cal, spre marea nemultumire a consumatorilor britanici.
„Avocatii nostri lucreaza din greu pentru procedurile legale pe care le vom initia”, a declarat duminica pentru AFP Jari Latvanen, PDG al Findus Nordic, subliniind ca Comigel nu si-a respectat contractul.
„Am fost victime si este clar acum ca problema nu a fost nici la Findus, nici la Comigel”, a declarat de asemenea pentru AFP presedintele Comigel, Erick Lehagre, apreciind ca au fost „înselati”.
„Aceasta reprezinta un prejudiciu foarte mare pentru noi si vom cere compensatii, operatiuni pe care le vom demara în urmatoarele zile”, a adaugat acesta din estul Frantei, amintind ca el credea ca produsul propriului sau furnizor Spanghero, este exclusiv carne de vita.
Comigel a prevenit de vineri seara ca a descoperit ca Spanghero importa carne din România.
Spanghero si-a anuntat la rândul sau intentia, sâmbata, de a da în judecata producatorul român de la care se aproviziona, pentru ca i-a livrat carne de cal în loc de carne de vita.
La rândul lor, reprezentantii producatorilor din România neaga ca si-a fi înselat clientul francez.
„Nu pot sa cred ca un abator român a putut livra carne de cal sub eticheta de vita”, din cauza controalelor care sunt realizate sistematic în abatoare, a declarat pentru AFP presedintele sindicatelor din industria alimentara (FSIA) din România, Dragos Frumosu.
„Stiu ca institutiile de stat au deschis o ancheta si sper ca nu este vorba de o etichetare gresita de partea româneasca”, a adaugat presedintele român Traian Basescu în cadrul unei conferinte de presa.
În Franta, mai multe preparate de lasagna, cannelloni, spaghete bolognese, musaca sau placinta cu carne au fost retrase duminica din raioanele mai multor magazine (Auchan, Casino, Carrefour, Systeme U, Cora, Monoprix, Picard…).
La Paris, o reuniune de criza cu reprezentantii industriei carnii este prevazuta pentru luni seara, a anuntat guvernul.
Ministrul francez pentru Consum, Benoit Hamon, se asteapta si la alte cazuri de frauda: „Vom avea miercuri primele rezultate ale anchetei. Mai ales daca compania franceza, Spanghero, stia ca achizitioneaza carne de cal sau daca au fost înselati. Daca va trebui sa impunem sanctiuni, nu vom ezita sa o facem”, a declarat acesta duminica.
Anterior, acesta a denuntat un circuit al carnii „care a adus încasari de peste 300.000 de euro”, conform primelor elemente ale anchetei.
Spanghero „a achizitionat carnea congelata de la un comerciant cipriot, care a subcontractat comanda unui comerciant din Olanda, acesta din urma aprovizionându-se de la un abator si o sectie de transare din România”, a detaliat acesta.
În trecere, Hamon a lansat un comentariu la adresa premierului britanic conservator David Cameron: „El care admira atat de mult economia fara constrângeri îi poate constata acum consecintele în ceea ce priveste un subiect atat de esential ca trasabilitatea produselor alimentare, englezii crezând ca cumpara vita si în schimb mâncând carne de cal!”, a declarat acesta pentru presa.
În Marea Britanie, guvernul britanic a exclus duminica impunerea, pentru moment, unui moratoriu privind carnea importata din UE, asa cum solicitase o deputata a Partidului conservator, aflat la putere. Ana Borlescu, mediafax.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!