Dacia Duster face furori in India

 

Renault a dat lovitura în India cu Dacia Duster: în cele sase luni de când a intrat pe aceasta piata, SUV-ul a înregistrat vânzari de 23.731 de bucati. Dusterul este suficient de mare, de sigur si de ieftin pentru proaspat aparuta clasa de mijloc din India, scrie Bloomberg.

Dacia DusterPe fondul cresterii cererii pentru SUV-uri pe a treia piata auto a Asiei, Dusterul de la Renault pare sa fie solutia pentru constructorul francez pentru a se apropia de principalul concurent de pe aceasta piata, Volkswagen si pentru a „îndulci” efectele pe care criza vânzarilor din Europa le are asupra marcii. Potrivit Renault, India va ajunge anul acesta între primele 10 piete ale marcii franceze. „Duster a creat o nisa pentru Renault. Segmentul SUV a crescut, iar Volkswagen nu are un model competitiv”, spune Deepesh Rathore, managing director la IHS Automotive în Delhi. Pretul unui VW Touareg pe piata indiana începe de la 110.000 dolari, de 64 de ori venitul mediu anual din tara si de aproape sapte ori mai mult decât pretul unui Duster. Acesta este motivul pentru care în perioada aprilie-decembrie 2012, s-au vândut doar 45 de Touareguri în India.

Potrivit datelor oficiale, vânzarile de SUV-uri au crescut în primele noua luni ale anului fiscal 2012 cu 59%, în timp ce vânzarile totale de autoturisme au scazut cu 0,3% în India. Una din explicatii este incidenta enorma a accidentelor auto din India, unul din 10 accidente fatale la nivel mondial având loc în aceasta tara. „Cumparatorii de SUV-uri cred ca acestea le ofera o protectie mai buna pe drumurile dezastruoase din India”, spune Rathore. Dupa succesul înregistrat de Dacia Duster si alti producatori auto încearca sa copieze modelul. Mahindra&Mahindra a anuntat ca lansa o serie întreaga de vehicule utilitare, iar Ford si Maruti Suzuki India lanseaza anul acesta SUV-uri compacte pe aceasta piata.capital.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie