Salariul minim s-a majorat. Ce vor intocmi angajatorii, acte aditionale sau decizii pentru transmiterea in ReviSal?
Majorarea salariului minim la 750 de lei incepand de la 1 februarie trebuie raportata in Registrul de Evidenta a Salariatior de catre angajatorii care au salariati platiti cu minimul pe economie. Totusi, ce document sta la baza inscrierii noilor informatii in ReviSal: actul aditional la contractul de munca sau este suficienta si o decizie a angajatorului?
Majorarea salariului minim prin act aditional si nu prin decizie a angajatorului este solutia care prezinta cele mai putine riscuri in cazul unui control de la inspectoratele teritoriale de munca, este de parere Angelica Ene, Payroll Accountant la Accace.
Specialistul in salarizare considera ca legislatia, asa cum este intocmita in momentul de fata, permite interpretari, astfel incat la nivelul inspectoratelor de munca nu exista o aplicare unitare a prevederilor.
„Desigur, este optiunea angajatorului, in functie si de opinia reprezentantilor Inspectoratului Teritorial de care apartin. Trebuie sa luam in considerare faptul ca in functie de regiune pot exista interpretari diferite, iar in final, angajatorul se supune regulilor Inspectoratului Teritorial de care apartine, fiind institutia in masura sa aplice eventuale sanctiuni”, explica Angelica Ene.
Aceasta arata ca nu este interzisa intocmirea unei decizii in locul unui act aditional la contractul de munca, insa oricare ar fi optiunea, angajatorul trebuie sa fie constient de interpretarile ce pot aparea, in conditiile in care Codul Muncii face totusi precizarea ca orice modificare a elementelor contractuale se face prin act aditional in termen de 20 de zile lucratoare de la data producerii efectelor.
Referitor la controversata prevedere privind transmiterea ReviSal: ”Exceptie fac situatiile in care modificarile se produc ca urmare a unei hotarari judecatoresti sau ca efect al unui act normativ cand inregistrarea in registru se face in ziua in care angajatorul se prezuma, potrivit legii, ca a luat cunostinta de continutul acestora“, expertul Accace precizeaza ca nu se specifica in mod clar tipul actelor normative ce intra sub incidenta acestei prevederi, ceea ce da posibilitatea angajatorilor sa intocmeasca Decizii la nivel de unitate cu privire la modificarea de catre Guvern a salariului minim.
De asemenea, Angelica Ene considera ca nu se specifica in mod clar care va fi data la care angajatorul “a luat cunostinta de continutul acestora (hotarari judecatoresti sau acet normative – n.red.).
„In mod normal, se va considera data intocmirii si semnarii Deciziei, prin urmare transmiterea in ReviSal se va face in aceeasi zi, nu mai tarziu”, puncteaza Ene.
In ceea ce-i priveste pe angajatorii care aleg sa intocmeasca o decizie colectiva pentru majorarea salariului minim, specialistul Accace subliniaza ca acest document va contine obligatoriu datele angajatilor ale caror salarii vor fi modificate. Apoi, documentul trebuie adus la cunostinta salariatilor, iar o copie a Deciziei se va atasa la dosarul personal al salariatului.
Atentie! Nu uitati ca, daca ati majorat salariul minim al angajatilor prin act aditional, modificarile in ReviSal trebuie operate pana cel tarziu in 27 februarie.Roxana Neagu, avocatnet.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!