In urma presiunilor angajatilor Oltchim, directorul Mihai Balan, A DEMISIONAT
Mihai Balan si-a anuntat demisia din functia de director al combinatului Oltchim dupa ce angajatii s-au aratat nemultumiti de modul în care acesta conduce combinatul, informeaza România TV.
Demisia lui Balan survine la capatul a doua zile de proteste ale angajatilor combinatului Oltchim. De altfel, Balan a spus de mai multe ori ca intentioneaza sa demisioneze deoarece guvernantii nu si-au respectat promisiunile facute celor de la Oltchim în octombrie, atunci când a preluat conducerea combinatului.
Mihai Balan a demisionat în ziua când era programata o sedinta foarte importanta la care conducerea Oltchim urma sa negocieze cu CET Govora furnizarea suplimentara a 42 de megawatti pe ora, necesari deschiderii si functionarii unei instalatii a combinatului.
Din cauza datoriilor, Oltchim primeste energie electrica de la furnizori la limita de avarie.
Mihai Balan a devenit director la Oltchim pe 2 octombrie 2012, înainte fiind directorul CET Govora.
Înainte de directoratul lui Balan, Oltchim a fost condus timp de 21 de ani de Constantin Roibu, care a demisionat din functie la începutul lunii septembrie. În locul sau a fost numit, pentru o perioada limitata, Nicolae Radu Olaru, fost director general adjunct al combinatului.
Combinatul chimic se afla în portofoliul statului, prin Ministerul Economiei.
Încercarea de privatizare a Oltchim a esuat, iar procesul de vînzare a actiunilor statului în companie va fi reluat.rtv.net.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!