Cargill iese de pe piata uleiului. Brandurile Untdelemn de la Bunica si Olpo vandute francezilor de la Expur
Compania americana Cargill, unul dintre cei mai mari jucatori din agribusinessul mondial, cu afaceri de peste 680 mil. euro în România, a vândut mai multe active din fabrica sa de ulei vegetal din Podari, judetul Dolj, si brandurile Untdelemn de la Bunica si Olpo catre compania franceza Expur.
Valoarea unor active si branduri precum cele vândute de Cargill ar putea fi evaluata la aproximativ 20 de milioane de euro, potrivit unor surse din industrie.
„Am ajuns la concluzia ca operatiunile agricole, inclusiv cele din domeniul cerealelor si semintelor oleaginoase si al productiei de furaje reprezinta segmentele de piata principale ale companiei noastre”, explica Martin Schuldt, seful operatiunilor Cargill din România, motivele din spatele deciziei de a renunta la fabrica din Podari. Americanii detineau fabrica de ulei din judetul Dolj de opt ani. Ei au preluat unitatea de la Topway Industries printr-o tranzactie evaluata atunci la 30 mil. dolari.
Miscarea arata semne ale unei strategii de „curatare” de active în România, iar casa americana ramâne sa se concentreze pe agribusiness (trading cu materii prime agricole si distributie de fertilizatori, seminte, pesticide etc.) Gabriel Razi, zf.ro.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!