Temporizarea medierii
M-am consultat si cu membrii asociatiei cu privire la curentul de opinie de intrare în vigoare numai cu data de 1 august a dispozitiilor legale care sanctioneaza cu inadmisibilitatea neparcurgerea etapei prealabile a informarii asupra procedurii medierii si-a avantajelor acesteia, iar punctul nostru de vedere este ca nu este bine a se prelungi mereu termenele de intrare în vigoare a reglementarilor legale.
În ceea ce ne priveste noi acordam o deosebita importanta profesiei noastre de mediatori si medierii ca procedura de stingere a conflictelor, iar tergiversarea aplicarii legii ne lezeaza interesele profesionale prin inducerea unei instabilitati institutionale.
Oricum, între informare si acceptarea medierii, efortul mediatorului este substantial, însa, daca societatea nu-si impune sa sprijine demersul spre mediere cel putin cu obligativitatea imperativa a informarii, starea de precaritate va fi si mai mare decât pâna acum.
În alta ordine de idei, chiar introdusa din 15 februarie 2013, obligativitatea informarii va avea ca efect o perioada de stagnare a sesizarilor instantelor de judecata si un rezultat pozitiv pentru rolurile instantelor. Temporizarea va fi de cel putin o luna sau doua, cât poate dura informarea si eventual încercarea de mediere, timp în care se relaxeaza putin listele de cauze.
Dupa aceasta perioada de reducere a cererilor la instante vor urma Pastile si apoi vacanta judecatoreaca, astfel ca pâna în toamna abia se va putea simti rezultatul reformei judiciare si a contributiei medierii la descongestionarea instantelor de judecata.
Este un punct de vedere dar pot fi si altele, precum:
interesul pentru studierea actelor normative, mai ales a Codului de procedura civila si greutatea interpretarii sale corecte, caz în care pentru a nu se produce erori de promovare a cererilor la instante, combinat cu acceptarea medierii ca mod de ajutare a partilor de catre avocati atunci când nu au garantia corectei aplicabilitati a egii va contribui la acceptarea medierii.
Daca informarea obligatorie se introduce numai în august, se poate bloca cu cauze luna septembrie care de regula este o luna foarte grea pentru judecatori si avocati.
Eugenia Sortan, Presedinte A.P.M.C. Deva
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!