Mark Gray a explicat modificarea în raportul MCV

 

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Mark Gray a explicat, pentru Agerpres, de ce s-a operat o modificare în raportul referitor la România publicat miercuri. Declaraţia sa a venit după ce, joi, Comisia Europeană (CE) a modificat, pe pagina sa de internet – fără a face public acest lucru – raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), înlocuind formula ‘trei miniştri cercetaţi penal’ cu ‘două cazuri confirmate’ de miniştri cercetaţi penal.

 mark grayMark Gray, purtător de cuvânt al CE, a afirmat că executivul comunitar a dorit să facă doar o clarificare, menţionând că în Guvernul României există numai două persoane care au fost puse sub acuzare. Acest lucru nu înseamnă însă că în formularea de miercuri s-a făcut o greşeală, a precizat el.

‘Versiunea finală a raportului va include clarificarea că sunt două cazuri confirmate de miniştri cercetaţi. Avem cunoştinţă şi despre alte cazuri, dar am ajuns la concluzia că este potrivit ca raportul să se limiteze la cazurile confirmate, în care a existat o punere sub acuzare. De aceea am modificat textul în acest mod pentru a evita orice ambiguitate’, a declarat Gray pentru Agerpres.

În versiunea publicată iniţial apare că ‘noul guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar, dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie’. În formula postată joi pe site-ul Comisiei, se menţionează că ‘noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, însă în rândul noilor miniştri există două cazuri confirmate de persoane care sunt cercetate penal pentru fapte de corupţie’.

Premierul Victor Ponta a negat joi informaţia publicată de agenţia France Presse, că în raportul MCV ar fi fost vizaţi şi miniştrii Economiei şi Dezvoltării Regionale, Varujan Vosganian şi Liviu Dragnea.

‘Cei trei erau doi: Luca şi Matei. Lucrurile stau în felul următor: dincolo de ceea ce se poate scrie în presă – până la urmă France Presse, ca şi dumneavoastră, poate să facă şi comentarii de presă -, într-un document oficial, cum este cel al Comisiei Europene, lucrurile trebuie să fie foarte clare. Nu-i adevărat. Pentru faptă eventual asimilată corupţiei – e vorba aici de abuz în serviciu – a fost trimis în judecată domnul /Relu/ Fenechiu (ministrul Transporturilor – n.r.). Domnul Liviu Dragnea nu este cercetat pentru fapte de corupţie, ci pentru legea referendumului şi legi electorale, iar pe al treilea nu l-am găsit, cum nu l-aţi găsit nici dumneavoastră’, a afirmat Victor Ponta, într-o declaraţie pentru presa română.
El a atras atenţia că în raportul CE nu se poate vorbi ca în presă, ‘pe surse’, ci trebuie o abordare serioasă. ‘Într-un document oficial cum este cel al Comisiei Europene nu poţi vorbi ca în presă, pe surse, că sunt trei, trebuie să vorbeşti serios. Or, lucrul acesta, dacă eram consultaţi cu o zi înainte, l-am fi putut îndrepta’, a spus premierul.

Victor Ponta a participat joi la o conferinţă pe tema energiei regenerabile la Viena, la care a fost prezent şi preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. Premierul a declarat că a avut o scurtă discuţie cu oficialul de la Bruxelles despre întâlnirea pe care o vor avea lunea viitoare. AGERPRES

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie