Ordonanta privind indexarea pensiilor aprobata de deputati

 

Proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.1/2013 pentru modificarea legii privind sistemul unitar de pensii publice a fost aprobat marti de plenul Camerei Deputatilor cu 307 voturi pentru, doua impotriva si patru abtineri. Camera Deputatilor este camera decizionala.

parlamentari„Legea nr. 263 (privind sistemul unitar de pensii publice – n.r.) nu poate fi aplicata si nu am fi putut sa facem majorarea punctului de pensie fara aceasta modificare pe care o supun atentiei dumneavoastra. Aceasta ordonanta de urgenta are ca scop sa modifice doua articole din Legea 263, articolul 102 si articolul 170, in care se prevede cum se calculeaza valoarea punctului de pensie si cum se calculeaza un coeficient de corectie care se aplica pentru fiecare pensie nou-inscrisa. La baza acestor doi indicatori stau cateva coordonate care nu sunt cunoscute in acest moment, rata medie a inflatiei pe anul trecut si salariul mediu real realizat pe anul trecut”, a explicat in plen ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, Mariana Campeanu.

Ea a precizat ca propunerea legislativa prevede ca acesti indicatori sa fie luati in calcul prin comunicarea INS a indicatorilor cunoscuti la data stabilirii valorii punctului de pensie sau a indicatorului de corectie.

Presedintele Comisiei de munca, Florin Iordache, a propus plenului aprobarea proiectului in forma prezentata. „Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice si a fost adoptat de Senat in sedinta din 28 ianuarie. Camera Deputatilor este Camera decizionala”, a spus Iordache.

Deputatul Kerekes Karoly a aratat ca grupul UDMR este constient ca pensiile trebuiau sa fie majorate si este de acord cu cresterea punctului de pensie.

De asemenea, liderul grupului minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian, a spus ca el si colegii sai vor vota proiectul de lege, adaugand ca „este o indexare normala, prevazuta in lege”.

Pe de alta parte, deputatul PDL Roberta Anastase a considerat ca indexarea ar trebui sa fie cu aproximativ 6%.

„Noi am promovat aceasta lege, trebuie sa punctam un lucru care nu a fost indeajuns explicat: la baza calcularii punctului de pensie am pus doi indicatori, primul se refera la puterea de cumparare a oamenilor si deci vizam cresterea preturilor la sfarsit de an, iar al doilea indicator viza racordarea punctului de pensie la cresterea reala a economiei, deci la cresterea reala a salariului mediu pe economie. Azi, FMI a anuntat ca in ceea ce priveste cresterile de preturi pe anul 2012 acestea se ridica la 4,9%. Ne dorim ca aceasta lege sa fie aplicata, dar nu vrem ca pensionarii sa fie pacaliti de faptul ca aceasta crestere de 4% noi consideram ca real nu va creste puterea de cumparare a pensionarilor, pentru ca nu acopera aceasta crestere de preturi de 4,9%. Evident, e un lucru salutar faptul ca indexarea apare, ca aceasta lege se aplica, dar e corect, ca initiatori, sa va spunem ca din calculele noastre aceasta indexare ar trebui sa aiba loc cu aproximativ 6%”, a sustinut Anastase.

Ministrul Muncii i-a dat dreptate Robertei Anastase referitor la faptul ca pensionarii au fost „mintiti”, spunand ca nu aceasta este valoarea punctului de pensie care ar trebui sa fie acum.

„Da, intr-adevar, pensionarii au fost mintiti, acesta este adevarul. Pentru ca daca legea – buna, proasta si votata asa cum a fost votata – este in aplicare, trebuie sa o aplicam. Daca aceasta lege ar fi fost aplicata in anul 2011, valoarea punctului de pensie trebuia sa fie 777 lei, in 2012 – 822 de lei si acum ar fi trebuit sa fie peste 850 de lei. Nu ati aplicat legea, nu v-a interesat atunci puterea de cumparare a pensionarilor, va intereseaza acum, acum noi aplicam legea. Acestea sunt datele din indicatorii comunicati, aceasta este valoarea punctului de pensie iar noi o aplicam incepand din acest an”, a precizat Mariana Campeanu.

In cadrul dezbaterilor si deputatul PP-DD Liliana Minca a spus ca partidul din care face parte „va sustine orice act normativ care va face viata mai buna pentru pensionarii din Romania”.

Mircea Dusa (PSD) a apreciat ca s-au creat foarte multe discriminari cand s-a adoptat aceasta lege. „Nici in momentul de fata problema pensionarilor militari nu este rezolvata”, a spus Dusa.

Actul normativ modifica si completeaza prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Ordonanta prevede ca valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata medie anuala a inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat.

Potrivit proiectului de lege, in anul 2013 valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei.

„Incepand cu anul 2013, indicatorii (…) utilizati la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul urmator sunt cei definitivi cunoscuti in anul curent pentru anul calendaristic anterior comunicati de Institutul National de Statistica”, se arata in ordonanta de urgenta.

De asemenea, indicele de corectie determinat pentru drepturile initiale de pensie care se deschid in cursul anului 2013 este 1,06 si se aplica si punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011.

Pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011, actul normativ prevede ca indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie