Deutsche Bank, intre bancile investigate in Germania pentru manipularea Euribor
Deutsche Bank se numara printre mai multe banci care sunt investigate in Germania de autoritatea de reglementare a sectorului financiar, Bafin, pentru manipularea dobanzii interbancare Euribor, au declarat doua surse apropiate situatiei.
O alta banca, Portigon, fosta WestLB, este la randul ei investigata, au precizat sursele, citate de Bloomberg.
Publicatia Sueddeutsche Zeitung a relatat luni ca Bafin ancheteaza patru banci germane, intre care Deutsche Bank si Portigon. Ambele banci sunt investigate si pentru manipularea Libor, dobanda interbancara londoneza.
Autoritati de reglementare din Canada si pana in Elvetia investigheaza daca mai mult de 12 banci, printre care Deutsche Bank, Barclays si Royal Bank of Scotland, s-au asociat pentru a manipula dobanzile interbancare.
UBS, cea mai mare banca elvetiana, a fost amendata luna trecuta cu 1,5 miliarde de dolari de catre autoritatile din SUA si Marea Britanie, pentru influentarea incorecta a Euribor si Libor.
Un purtator de cuvant al Bafin a refuzat sa identifice bancile implicate, sau numarul acestora.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!