Liviu Dragnea:CNADNR este veriga slaba din sistem
Vicepremierul Liviu Dragnea a avertizat din nou, conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) că activitatea acesteia va face obiectul unei analize “foarte serioase”, după ce în dimineaţa aceleiaşi zile a declarat că CNADNR este “veriga slabă” din sistem.
Dragnea a făcut această remarcă la comandamentul de iarnă, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea Marian Oprişan a punctat că “subdimensionarea secţiei de Drumuri Naţionale şi regândirea contractului de deszăpezire va trebui să facă parte din agenda domnului Pop şi din agenda factorilor decidenţi”. El a spus că prestatorii (companiile de deszăpezire) trebuie să le ceară autorităţilor locale să muncească, “nu noi să ne rugăm de ei”. “Vă asigur că se va realiza o analiză foarte serioasă la Compania Naţională de Drumuri şi în ceea ce priveşte modalitatea în care au fost dimensionate contractele”, i-a răspuns vicepremierul Dragnea lui Oprişan.
Dacă la comandamentul de vineri dimineaţa directorul CNADNR, Mircea Pop, a lipsit, fiind criticat “in absentia”, la reuniunea de seară el s-a prezentat, promiţând că, îndată ce se va termina viscolul, compania va interveni. “Suntem pregătiţi ca în momentul în care se va termina viscolul să intervenim. Unde va fi cazul vom mai muta utilaje ca să facem faţă, cât mai repede să deschidem drumurile circulaţiei publice”, a spus Mircea Pop.
Dar afirmaţia sa nu a fost de natură să-l liniştească pe vicepremier, care i-a atras atenţia că nu trebuie să aştepte terminarea viscolului pentru a purcede la deszăpezirea drumurilor. “Domnule director general, eu vă solicit să vorbiţi cu colegii dumneavoastră din regionale şi cu colegii de la secţiile de la drumuri naţionale din judeţe respective, pentru că nu este imposibil ca şi sub viscol să se intervină, pentru ca să nu înţeleagă cineva greşit că este o regulă – atunci când este viscol închidem drumul şi aşteptăm să se facă muntele de zăpadă. Ştiţi foarte bine, se fac baterii de maşini care trec la zece sau la cinsprezece minute una faţă de alta, pentru că asta este situaţia. În toată perioada în care se face contractarea există ninsori, viscol câteva zile şi atunci trebuie să intervenim. Deci vreau să faceţi precizarea asta, să nu auzim în judeţe că au înţeles de la CNANDR că în toată perioada viscolului nu se intervine”, a atenţionat Dragnea. “Aveţi perfectă dreptate şi s-au dat ordine în acest sens. Numai unde vântul a fost şi de 100 de kilometri pe oră nu s-a putut interveni”, i-a răspuns Pop. El a fost însă corectat imediat de ministrul Internelor, Radu Stroe, care, având confirmarea reprezentantei ANM, i-a semnalat lui Pop că acest fenomen meteorologic – viteza vântului de 100 de kilometri de oră – nici nu s-a înregistrat în ţară.capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!