Suedia: Locuinta alternanta a copiilor cu parinti separati
În cazul copiilor a caror parinti sunt separati, locuinta alternanta a devenit foarte populara în ultimele decenii în Suedia. Acest articol prezinta pe scurt cadrul în care este utilizata locuinta alternanta în Suedia. Vor fi evidentiate aspectele legislative relevante si vor fi discutate o serie de probleme legate de acest tip de aranjament.
Se estimeaza ca, aproximativ unul din cinci copii cu parinti separati locuiesc astazi, în mod alternativ cu ambii parinti. Frecventa crescuta a resedintei alternante poate fi explicata, în mare masura, prin eforturile legislative consecvente de stabilire a custodiei comune ca regula principala pentru parintii separati. Custodia comuna, instaurata dupa separare, încurajeaza parintii sa joace un rol activ în viata copilului. Locuinta alternanta poate fi considerata modalitatea optima prin care un copil este în contact natural si lipsit de stres cu ambii parinti, în cadrul unor evenimente diferite din viata sa de zi cu zi, ceea ce nu ar fi posibil în cazul în care copilul ar locui doar cu unul dintre parinti.
În 1982 custodia comuna pentru parintii separati a devenit regula principala, iar parintii nu trebuiau sa renunte la responsabilitatea comuna, daca nu îsi doreau acest lucru. Cu alte cuvinte, consensul dintre parinti a ramas o conditie premergatoare pentru responsabilitatea comuna, dar acum aceasta era demonstrata de ambii parinti prin faptul ca se abtineau de la a cere o custodie unica.
Custodia comuna parea sa promoveze contactul copiilor cu parintele cu care acestia nu locuiau. Din acest motiv legea a fost schimbata din nou în 1992, în sensul ca ea stipula ca daca se considera în interesul superior al copilului ca parintii sa aiba custodie comuna, atunci acest lucru putea fi hotarât chiar daca unul dintre parinti prefera custodia unica. În acest moment era suficient ca parintele refractar sa tolereze custodia comuna. Doar în cazurile în care unul dintre parinti era în mod explicit împotriva responsabilitatii comune se putea acorda custodia unica celuilalt parinte. Aceasta reforma poate fi vazuta ca o alta piatra de hotar în evolutia regulilor de stabilire a custodiei, în sensul ca nu mai era nevoie ca parintii sa fie de acord cu privire la responsabilitatea comuna si la dreptul comun rezultant de a decide asupra aspectelor referitoare la copil. Având în vedere ca a fost prevazut faptul ca, parintii aflati în aceasta situatie nu pot solutiona problemele legate de drepturile de vizitare, a fost introdusa posibilitatea ca instanta de judecata sa poata decide asupra acestui aspect, în ciuda faptului ca custodia comuna presupunea o decizie comuna cu privire la toate aspectele referitoare la copil.
Reforma din 1992 a avut ca rezultat faptul ca, custodia comuna a devenit solutia cea mai des adoptata chiar si în cazul parintilor separati, care nu reuseau sa ajunga la un acord privind custodia. O explicatie pentru acest lucru ar putea fi ca multi parinti se temeau sa se opuna în mod explicit deciziei de custodie comuna deoarece acest lucru antrena riscul de a pierde totodata si responsabilitatea custodiala (principiul californian aplicat în multe alte legislatii). De asemenea, instantele de judecata au considerat custodia comuna ca fiind în interesul superior al copilului si adesea au ales aceasta solutie. Deloc surprinzator, majoritatea copiilor cu parinti separati continuau înca sa locuiasca cu mamele, care au ramas principalele persoane responsabile de îngrijirea copilului.
Unul din motivele care au stat la baza schimbarii legii, în scopul ridicarii custodiei comune la rang de regula principala, a fost ipoteza ca aceasta forma de custodie încurajeaza contactul dintre copil si parintele, cu care acesta nu locuieste – în special tatal. Interesant de notat este faptul ca nu a fost realizat niciun studiu cu privire la efectele acestei reforme asupra frecventei contactului.
Definirea resedintei alternante
În termeni legali exista o diferenta între locuinta alternanta si programul de vizitare extins.
O hotarâre judecatoreasca privitoare la locuinta copilului poate fi pronuntata doar în situatia în care parintii au custodie comuna. O decizie privind locuinta stipuleaza ca minorul va locui cu unul dintre parinti. Termenul de locuinta alternanta nu este folosit în Codul Parental. Asadar, o sentinta cu privire la locuinta alternanta indica faptul ca minorul va locui cu ambii parinti. Pe de alta parte, vizitarea poate fi stabilita indiferent de statutul pe care persoanele implicate îl au în raport cu custodia, de exemplu când ambii parinti au custodia asupra copilului, dar si atunci când doar unul dintre ei are custodia asupra copilului.
În practica, este posibil ca diferenta dintre locuinta alternanta si vizitarea extinsa sa fie aproape invizibila, deoarece se poate hotarî ca minorul sa locuiasca cu unul dintre parinti si sa-l viziteze pe celalalt în proportie de 50% din timpul sau. Asadar, se considera ca fiind locuinta alternanta situatia în care parintii au custodie comuna, iar copilul petrece mai mult de 40% din timp cu unul dintre acestia si putin sub 60% din timp cu celalalt. De asemenea, este necesar ca acest aranjament sa aiba o anumita constanta sau sa existe intentia de a-l permanentiza. În consecinta, daca minorul petrece mai putin de 40% din timpul sau cu unul dintre parinti, atunci se considera ca este vorba un program de vizitare extins. În situatia în care doar unul dintre parinti are custodia copilului, nu se considera ca este vorba de locuinta alternanta, chiar daca minorul petrece jumatate din timpul sau cu câte un parinte.
Anna Singer, profesor asociat, la Facultatea de Drept a Universitatii din Uppsala
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!