Numarul tranzactiilor din Romania, cu carduri Visa, realizate direct la comercianti a crescut cu 23,6% in 2012

 

Numarul tranzactiilor realizate direct la comercianti (la POS si online) cu carduri Visa, in Romania, a crescut cu 23,6% in 2012, reprezentand 41% din totalul tranzactiilor, au declarat astazi oficialii Visa Europe.

carduri„Platile efectuate cu carduri Visa in Romania au continuat sa inregistreze o crestere de doua cifre, in contrast cu cresterile reduse sau negative din alte state membre UE. Cheltuielile realizate cu carduri Visa direct la comercianti s-au majorat cu 23,5% anul trecut, ceea ce inseamna ca tot mai multi romani inteleg avantajele, eficienta si siguranta platilor electronice”, a declarat Catalin Cretu, director general Romania, Visa Europe.

Sumele cheltuite la comercianti pe carduri Visa s-au majorat cu 23,5%. Totodata, valoarea medie a tranzactiei la comercianti a continuat sa scada, la 36,5 euro, confirmand tendinta de utilizare tot mai frecventa a cardurilor Visa pentru plati cotidiene, de valoare mai mica.

„Numarul de carduri emise sub sigla Visa in Romania a crescut cu 4%, la 7,1 milioane, in principal datorita extinderii portofoliului de carduri de business. Cardurile pentru companii au inregistrat cresteri de doua cifre pe toti indicatorii: valoarea tranzactiilor s-a majorat cu 28,6%, la 3,6 miliarde euro, sustinuta de platile la comercianti (+31,9%)”, au mai spus reprezentantii Visa.

Potrivit acestora, detinatorii de carduri isi folosesc cardurile mai des pentru a plati la comercianti, fara comision.

Atat volumul cat si numarul tranzactiilor realizate cu carduri de debit Visa direct la comercianti au crescut cu peste 20% in 2012. De asemenea, evolutia solida a portofoliului de carduri de credit indica faptul ca romanii isi folosesc tot mai des cardurile de credit pentru plati zilnice, de valoare mai mica (valoarea medie a tranzactiei la comercianti a scazut cu 5,8%). Valoarea totala tranzactionata cu cardul la comercianti s-a majorat cu aproximativ 32%, iar numarul tranzactiilor a urcat cu 40%.

„Cardurile de business reprezinta cel mai dinamic segment din portofoliul Visa. Valoarea platilor realizate de companii cu cardul s-a majorat cu aproape o treime in 2012, iar numarul cardurilor de business a crescut constant in ultimii doi ani cu aproximativ 19%, ceea ce arata o preocupare tot mai mare privind controlul intern al costurilor si contribuie la diminuarea pierderilor generate de economia subterana”, a explicat Cretu.

In 2013, Visa Europe va continua sa incurajeze utilizarea frecventa a cardurilor si sa extinda reteaua de acceptare in Romania, in special la IMM-uri, comercianti online si in sectorul public, unde platile electronice contribuie la o mai eficienta colectare a taxelor si, prin urmare, la cresterea veniturilor la buget.

Visa Europe este o companie de plati detinuta si operata de catre bancile membre si de catre alti furnizori de servicii de plati din 36 de tari din Europa. Visa Europe gestioneaza volume mari si costuri reduse pentru furnizarea de servicii companiilor membre. Profitul este reinvestit in vederea sustinerii capitalului si rezervelor. In ultimii sase ani, Visa Europe a investit peste 1 miliard de euro in tehnologii noi si infrastructura. In Europa, exista 466 milioane de carduri Visa si 1 euro din fiecare 6,75 euro cheltuiti este pe un card Visa. Segmentul cardurilor de debit reprezinta aproape 80% din portofoliul Visa si cheltuielile efectuate cu carduri de debit Visa in Europa au depasit 1.000 de miliarde euro (1.020 miliarde euro) in anul financiar 2012 (octombrie 2011 – septembrie 2012). Cheltuielile online efectuate cu carduri Visa in Europa in 2012 au depasit in premiera 200 miliarde euro (202 miliarde euro), reprezentand peste 20% din tranzactiile procesate de Visa Europe.

capital.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie