MAE anunta eliberarea a inca doi cetateni romani luati ostatici. Pana acum, trei romani au fost eliberati din mainile rapitorilor din Algeria
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a facut public, aseara, ca inca doi cetateni romani au fost eliberati de pe platforma de la In Amenas. La ora comunicatului, cei doi se aflau sub protectia fortelor algeriene. Tot in cursul zilei de ieri, MAE anunta eliberarea primului roman luat ostatic de rapitorii din Algeria.
„In cursul serii de 18 ianuarie 2013 au fost confirmate date privind inca doi cetateni romani eliberati de pe platforma de la In Amenas care, in prezent, se afla sub protectia fortelor algeriene. Familiile celor doi cetateni romani au fost informate. Ministerul Afacerilor Externe este in contact permanent cu autoritatile algeriene si firma angajatoare pentru finalizarea procedurilor de repatriere a acestora”, se arata intr-un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, Titus Corlatean, ministrul de Externe, a reusit sa aiba o conversatie telefonica cu unul dintre romani, comunicatul mentionand ca „starea de sanatate a celor doi este buna”.
Primul roman eliberat in cursul zilei de ieri, se afla in custodia Ambasadei Romaniei la Alger, a carui stare de sanatate este de asemenea buna.
„La acest moment, Ministerul Afacerilor Externe confirma eliberarea cetateanului roman in legatura cu care au existat anterior informatii neverificate, vehiculate in mass-media. Mentionam ca cetateanul roman aflat in complexul In Amenas a reusit sa contacteze misiunea diplomatica romana, prin intermediul unui telefon mobil, in timpul evenimentelor dramatice declansate de atacul terorist. Cetateanul roman a fost asistat cu privire la conduita de urmat, aspect ce a facut posibila salvarea vietii sale”, se arata intr-un comunicat al MAE.
MAE a amintit faptul ca in cadrul institutiei, a fost constituit un grup inter-institutional ce va functiona cu activitate permanenta pana la solutionarea crizei: „Institutiile implicate depun toate eforturile si intreprind masurile specifice ce se impun pentru clarificarea deplina a situatiei”
Ministrul Titus Corlatean a dispus detasarea de urgenta la Alger a doi consuli din Centrala MAE, care au ajuns la destinatie in cursul dupa-amiezii de ieri, pentru a acorda asistenta consulara suplimentara, a mai informat ministerul, scrie mediafax.ro.
I.T.F.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!