Andrei Tudorel este noul sef al Institutului National de Statistica (INS)
Profesorul universitar Andrei Tudorel, conducator de doctorate la Academia de Studii Economice, specializarea Statistica si Cibernetica Economica, a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea Institutului National de Statistica (INS), prin decizie semnata vineri.
Din octombrie 2007, Andrei Tudorel este si cercetator stiintific asociat la Institutul de Previziune Economica al Academiei Romane.
In 1998 a fost statistician la Banca Mondiala, pentru analiza unor aspecte legate de reforma finantarii sistemului de invatamant, iar in 2006-2007 a lucrat la Comisia Nationala de Prognoza, ca membru in proiect Phare.
Premierul Victor Ponta a anuntat, pe 3 ianuarie, ca o eroare de calcul a Institutului National de Statistica privind Produsul Intern Brut (PIB), care a revizuit in scadere cu aproximativ 20 miliarde de lei PIB pentru 2011, va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevazute pentru 2013 cu aproape 1 miliard de lei pentru incadrarea in tinta de deficit stabilita.
O zi mai tarziu, Ponta a spus ca a solicitat secretarului general al Guvernului sa pregateasca schimbarea conducerii Institutului National de Statistica pentru „greseala grava” comisa in calcularea PIB pe 2011, aratand ca are nevoie ca la INS sa lucreze oameni pe care se poate baza.
Vergil Voineagu a fost astfel demis de catre premierul Victor Ponta de la conducerea Institutului National de Statistica, atributiile de presedinte urmand sa fie exercitate temporar, pana la numirea noii conduceri, de Beatrix Gered, vicepresedinte al institutiei. Gered Beatrix are sprijinul UDMR.
Pe de alta parte, INS a anuntat ca a respectat metodologia UE privind PIB, care prevede transmiterea pe parcursul a 21 luni pentru indicatorii anuali trei versiuni de estimare – provizorii (la 70 de zile), semidefinitive (la 9 luni) si definitive (la 21 luni) – iar diferentele intre ele sunt inerente si nu reprezinta erori de calcul.
INS precizeaza ca la estimarea PIB in varianta provizorie sunt intr-o mare masura surse indirecte, metode de estimare si extrapolare, in lipsa unor date primare complete, nedisponibile la acel moment. La varianta provizorie, prezentata in luna martie, PIB-ul a fost estimat la 578,5 miliarde de lei.
La varianta semidefinitiva, unde rezultatul a fost transmis in luna decembrie, in calculul PIB s-au utilizat surse de date primare disponibile mai complete si mai detaliate fata de varianta provizorie. In varianta semidefinitiva, valoarea PIB este de 556,7 miliarde de lei.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!