Ministrul Agriculturii va participa la „Saptamana Verde” – expozitie internationala organizata la Berlin

 

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, va participa, sambata, la Expozitia Internationala pentru Industrie Alimentara, Agricultura si Horticultura „Saptamana Verde” de la Berlin, eveniment care se va desfasura in perioada 18-27 ianuarie 2013 si unde Romania va fi reprezentata de 24 de companii reunite sub pavilion national.

daniel constantinMinistrul este insotit la Berlin de secretarul de stat din MADR, Achim Irimescu.

Firmele romanesti isi vor expune produsele anul acesta pe o suprafata de 158 de metri patrati, mult mai mica decat suprafata alocata anul trecut, cand Romania a detinut statutul de „tara partenera” si a beneficiat de un pavilion national de 1.000 de metri patrati, dar o suprafata comparabila cu editiile din anii trecuti. Expozantii romani vor fi prezenti cu produse agroalimentare specifice, respectiv miere si produse apicole, vinuri, palinca si alte bauturi din fructe, branzeturi, conserve de legume si fructe, magiun, produse de morarit si panificatie.

In 2011, Romania a participat cu 15 firme la cea de-a 76-a editie a „Saptamanii Verzi”, standul national ocupand pe o suprafata de 165 de metri patrati.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin va avea o intalnire cu ministrii agriculturii din tarile participante la Summitul Ministrilor Agriculturii, un eveniment care a devenit deja o traditie in cadrul acestui targ, tema dezbatuta in acest an fiind „Investitiile responsabile in economia agrara si alimentara – factor cheie pentru economia alimentara si dezvoltarea agricola”. In cadrul acestui eveniment vor fi analizate si aspectele legate de modalitatea in care investitiile private si publice pot contribui la dezvoltarea sectorului agricol si alimentar mondial.

„Saptamana Verde” se desfasoara la Berlin, in perioada 18 – 27 ianuarie 2013 si este cea mai importanta expozitie din lume in domeniul industriei alimentare, agriculturii si horticulturii. La editia din acest an vor expune peste 1.624 de companii din 56 de tari, pe o suprafata de peste 115.000 mp. Organizatorii germani asteapta ca in cele 10 zile de expozitie sa intre pe portile centrului expozitional peste 400.000 de vizitatori.

Pe langa rolul de platforma de afaceri, „Saptamana Verde” are si caracterul unui festival al traditiilor gastronomice si folclorice, avand un impact mediatic de anvergura, atat in Germania, cat si in plan global. Tara partenera a acestui eveniment este Olanda, in 2013.

In anul 2012, „Saptamana Verde” a fost mediatizata prin 10.000 de articole in ziarele germane, 700 reportaje la televiziunile germane si 1.800 relatari la radio, fiind prezenti peste 5.000 de reprezentanti media din intreaga lume.

agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie