România va concura la Eurovision 2013

 

România va concura la Eurovision 2013 în semifinala a doua, în urma tragerii la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei care a avut loc joi la Malmo, oraşul care va găzdui concursul din acest an.

eurovision

Potrivit unui comunicat transmis de TVR, România a fost ultima ţară extrasă din urnă iar piesa care va reprezenta ţara noastră la Eurovision intră în partea a doua a semifinalei 2 a concursului.

Anul acesta, la Eurovision participă 33 de ţări, dintre care 16 concurează în prima semifinală, cea din 14 mai, iar 17 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, din 16 mai.

În prima semifinală vor concura Danemarca, Croaţia, Ucraina, Olanda, Austria, Slovenia, Estonia, Rusia, Lituania, Serbia, Irlanda, Belarus, Cipru, Muntenegru, Belgia şi Republica Moldova iar în semifinala a doua – Letonia, Azerbaidjan, Malta, Islanda, San Marino, Macedonia, Finlanda, Bulgaria, Israel, Norvegia, Albania, Ungaria, Elveţia, Georgia, Grecia, Armenia şi România.

Ordinea finală a intrării ţărilor în concurs va fi stabilită ulterior de organizatori, precizează comunicatul.

Patru ţări – Turcia, Portugalia, Slovacia şi Bosnia-Herţegovina – au anunţat că renunţă din motive economice la participarea la concursul Eurovision din 2013, în timp ce Grecia, ţara cel mai greu afectată de criza economică, şi-a confirmat participarea, după cum relata pe 21 decembrie 2012 France Presse.

În total, 39 de instituţii de radio-televiziune naţionale au confirmat participarea, printre care şi ERT, postul public elen. AGERPRES

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie