Romanii prezenti in campaniile electorale ale partidelor din UK

 

Un partid britanic naţionalist şi eurosceptic, UKIP, se pregăteşte să exploateze temerile privind o migrare masivă dinspre România şi Bulgaria, prin plasarea acestei teme în centrul strategiei campaniei electorale pentru alegeri locale.

restrictii piata muncii marea britanie

Premierul conservator David Cameron a refuzat să speculeze cu privire la numărul de persoane din aceste ţări est-europene care ar putea migra spre Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă, după anularea restricţiilor care le sunt impuse în cadrul UE, în ianuarie 2014, relatează The Independent în ediţia electronică, citat de Mediafax.

Publicaţia scrie că formaţiunea UK Independence Party, care înregistrează o creştere în sondaje, arată că nu are asemenea „scrupule”, subliniind că anularea ar putea conduce la un val de 350.000-400.000 de români şi bulgari în Marea Britanie şi la un impact asupra ratei infracţionalităţii. Formaţiunea a anunţat că această problemă va juca un rol „semnificativ şi major” în cadrul campaniei sale pentru alegeri locale, în mai, dar şi în cea pentru PE, în 2014.

Potrivit publicaţiei, UKIP caută să lege laitmotivul său – retragerea Marii Britanii din UE – de imigraţie, care, potrivit unor sondaje, se află între cele mai importante temeri ale alegătorilor. Sondaje interne ale formaţiunii sugerează că orice partid care a reuşit să lege cele două probleme cu succes ar putea să se adreseze unui procent de până la 80% din electorat.

„Vom putea, în mod legitim, să legăm inacţiunea Guvernului faţă de UE de impactul local asupra oraşelor şi satelor”, a declarat un purtător de cuvânt al partidului. Libera circulaţie între Marea Britanie, România şi Bulgaria „va avea un impact asupra şcolilor, locuinţelor, drumurilor, facilităţilor, sănătăţii şi – îmi displace să o spun – infracţionalităţii”, a subliniat acest purtător de cuvânt citat de The Independent.cotidianul.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie