CODUL FISCAL SE MODIFICĂ DIN NOU: Noi reguli în sistemul TVA la încasare
Ministerul Finanţelor Publice propune o nouă modificare a Normelor de aplicare a Codului fiscal, noile reguli vizând chiar aplicarea sistemului TVA la încasare, care a intrat în vigoare la începutul acestui an, scrie avocatnet.ro
Potrivit unui proiect de HG lansat în dezbatere publică de MFP, normele de aplicare a sistemului TVA la încasare vor fi modificate astfel încât să se clarifice situaţiile în care ulterior implementarii sistemului TVA la încasare, beneficiarul nu menţioneaza pe documentul de plata facturile achitate.
În acest caz, spun Finanţele, se vor aplica prevederile Codului civil cu privire la imputaţia legală a plăţii, informează avocatnet.ro. Modificarea Normelor Codului fiscal în ceea ce priveşte TVA la încasare era necesară după ce prevederile care îl reglementează au fost modificate în luna noiembrie pentru a clarifica anumite aspecte.
Vă reamintim că OG nr. 15/2012, actul normativ prin care Guvernul a introdus în Codul fiscal sistemul TVA la încasare, a fost aprobată prin Legea nr. 208/2012, publicata în Monitorul Oficial nr. 772, din 15 noiembrie 2012 care i-a mai adus câteva modificari. Legea nr. 208/2012 a completat, spre exemplu, prevederile referitoare la operaţiunile pentru care nu se aplica sistemul TVA la încasare.
Potrivit prevederilor legale, printre operaţiunile pentru care noul sistem nu poate fi aplicat se numără şi livrarile de bunuri/prestarile de servicii a căror contravaloare este încasată, parţial sau total, cu numerar de către persoana impozabilă eligibilă pentru aplicarea sistemului TVA la încasare de la beneficiari persoane juridice, persoane fizice înregistrate în scopuri de TVA, persoane fizice autorizate, liber profesionişti şi asocieri fără personalitate juridică.
Legea publicată ulterior clarifica această dispoziţie legală şi stabilea ca, în cazul în care, ulterior emiterii facturii, se încaseaza în numerar o parte sau contravaloarea integrală a acesteia, pentru taxa aferentă acestor sume nu se aplică regulile generale de exigibilitate (care stabilesc că TVA este exigibilă la data la care are loc faptul generator, la data emiterii unei facturi, la data la care se încaseaza avansul, la data extragerii numerarului din maşini automate de vânzare, de jocuri sau din alte maşini similare).
Ce schimbări aduce noul proiect
Prin proiectul de HG publicat de Finante, se modifica, printre altele, alineatele (19) si (21) ale articolului punctul 162 din Normele Codului fiscal. In noua reglementare, punctul 19 a acestui articol va stabili, pe langa ceea ce prevede si in momentul de fata, ca „in cazul incasarii in numerar a contravalorii facturii, in sensul art. 134 2 alin. (6) lit. d) din Codul fiscal, furnizorul/ prestatorul care este obligat la aplicarea sistemului TVA la incasare, exclude de la aplicarea sistemului TVA la incasare acele sume dintr-o factura care sunt incasate in numerar pana in ziua emiterii facturii, inclusiv, de la beneficiari persoane juridice, persoane fizice inregistrate in scopuri de TVA, persoane fizice autorizate, liber profesionisti si asocieri fara personalitate juridica. Pentru sumele neachitate pana la data emiterii facturii, furnizorul/prestatorul aplica sistemul TVA la incasare si inscrie mentiunea prevazuta la art. 155 alin. (19) lit. p) din Codul fiscal (mentiunea TVA la incasare – n.red.), cu exceptia situatiei in care livrarea/prestarea se incadreaza in alta categorie exceptata prevazuta la art. 134 2 alin. (6) din Codul fiscal (operatiuni exceptate de la aplicarea TVA la incasare – n.red.)”.
In ceea ce priveste punctul 21 al articolului 16 2, acesta va fi modificat pentru a clarifica regulile aplicabile pentru facturile emise de persoanele impozabile inainte de intrarea sau ie?irea in/din sistemul de TVA la incasare.
Astfel, la acest punct se va introduce litera c, inexistenta pana acum, care va stabili ca „pentru facturile emise pentru contravaloarea integrala a livarii de bunuri/prestarii de servicii, indiferent cand au fost emise, in lipsa unei indicatii din partea beneficiarului cu privire la platile efectuate, se aplicaprevederile Codului civil cu privire la imputatia legala a platii.”capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!