Adunarea generală a judecătorilor discută pe 23 ianuarie posibilitatea declanşării procedurii de revocare a reprezentanţilor în CSM
Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a decis convocarea Adunării generale a judecătorilor pe data de 23 ianuarie în vederea dezbaterii posibilităţii declanşării procedurii de revocare a tuturor reprezentanţilor curţilor de apel în Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit solicitării exprimate de un număr de judecători, informează un comunicat al Curţii de Apel Bucureşti remis vineri AGERPRES.
Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 a decis pe 10 ianuarie declanşarea procedurii de revocare din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a judecătorului Cristi Danileţ.
Potrivit Biroului de presă al Judecătoriei Sectorului 5, din 29 de judecători ai acestei instanţe au participat la adunare 23 de magistraţi, toţi votând pentru revocarea lui Cristi Danileţ.
Judecătoriile din sectoarele 2 şi 6 au convocat pentru vineri adunările generale, Judecătoria Sectorului 4 pentru joi, iar Judecătoria Sectorului 3 pentru luni, în timp ce Judecătoria Sectorului 1 nu a programat încă o asemenea adunare.
Toate judecătoriile din ţară sunt obligate să convoace adunări generale, după ce Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanşat luni procedura de revocare a judecătorului Cristi Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii.
Adunarea Generală a Judecătorilor a considerat că Danileţ şi-a exercitat necorespunzător atribuţiile de membru al CSM prin faptul că a participat activ la o procedură netransparentă de alegere a conducerii CSM şi prin declaraţiile ale publice a lăsat impresia că urmăreşte mai degrabă să-şi promoveze propria imagine decât interesele judecătorilor.
Între timp, judecătoriile din Galaţi, Braşov şi Cluj au votat revocarea lui Cristi Danileţ din funcţia de membru al CSM. AGERPRES
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!