Volumul creditelor acordate populaţiei a scăzut în noiembrie 2012 cu 0,38%, faţă de luna precedentă

 

Creditele acordate populaţiei, în lei şi alte valute, au ajuns în luna noiembrie 2012 la un volum de peste 105,937 miliarde lei, cu 0,38% mai mic decât în luna precedentă şi cu 1,33% mai mare decât în noiembrie 2011, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

bnr

 Astfel, în luna octombrie acestea s-au situat la nivelul de aproximativ 106,34 miliarde lei, iar în noiembrie 2011 la peste 104,5 miliarde lei.

Din suma de 105,937 miliarde lei, creditele în lei însumau 34,487 miliarde lei, cele în euro 58,056 miliarde lei, iar în alte valute 13,393 miliarde lei.

Faţă de valoarea din luna noiembrie 2011, volumul creditelor în lei acordat gospodăriilor populaţiei a scăzut cu 2,26%. În ceea ce priveşte creditele în euro, acestea au scăzut cu 4,72% faţă de volumul înregistrat în noiembrie 2011.

Creditele pentru locuinţe înregistrau, la finele lunii noiembrie 2012, un volum de peste 37,4 miliarde lei, valoarea fiind mai mare cu 13,44% decât cea din noiembrie 2011. Din această sumă, creditele în lei pentru locuinţe reprezentau 1,794 miliarde lei, cele în euro 31,257 miliarde lei, iar în alte valute 4,351 miliarde lei.AGERPRES

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie