Şeful ANI l-a dat în judecată pe Mircea Badea

 

Horia Georgescu, directorul ANI, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, l-a dat in judecată pe realizatorul TV, Mircea Badea, căruia îi solicită daune morale în valoare de 40.000 de euro, dar şi să îi ceară, public, scuze.

Şeful ANI cere despăgubiri pentru că Mircea Badea i-ar fi adus atingere imaginii, demnităţii, întrucât ar fi făcut afirmaţii defăimatoare, mincinoase şi batjocoritoare la adresa sa, potrivit plângerii prezentate de Jurnalul National.

Pe lângă suma de 40.000 de euro drept despăgubiri morale, Horia Georgescu solicită instanţei de judecată să-l oblige pe Mircea Badea să-i prezinte scuze publice.

Şi postul Antena 3 a fost chemat în judecata de către şeful ANI, în acelaşi proces cu Mircea Badea. Chemarea în judecată a realizatorului TV survine ca urmare a emisiunilor din 2012, în care Badea a facut mai multe afirmatii cu privire la Horia Georgescu, în legătură cu modul în care conduce ANI şi legăturile sale cu Băsescu şi Blejnar.

Badea s-a referit la Georgescu, în emisiuni, în termeni precum „ochelărică”, „giumbix”, „onanist”, „penibil şi slugă băsistă”. De asemenea, seful ANI a fost comparat cu „figurinele alea de creşte grâu în cap” şi „gulie”.realitatea.net

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie