Obligatiunile romanesti vor fi atractive, deoarece Romania va fi inclusa in indexul pietelor emergente
Analistii Raiffeisen Bank estimeaza o paritate leu-euro de 4,550, pentru luna martie, dupa ce moneda romaneasca a castigat teren in fata monedei europene, pana la valoarea de 4,410 la unu, apreciere fara precedent, din mai 2012, si considera ca obligatiunile romanesti vor deveni mai atractive prin includerea Romaniei in indexul pietelor emergente – EM LCY.
Acest moment positiv a deschis apetitul non-rezidentilor pentru titlurile romanesti, alimentat de riscul politic scazut si de speculatiile privind includerea in piata a indexului EM LCY (Emerging Market Local Currency Yndex), ca medie ponderata a unor obligatiuni din regiune, ce va da posibilitatea investitorilor non-rezidenti sa aiba o referinta in luarea unei decizii de investitii, arata analistii RZB.
„Barkley a anuntat, deja, includerea titlurilor romanesti in indicele EM LCY, incepand cu luna martie acest an, iar cu GP Morgan discutiile sunt avansate, in curs de derulare. Decizia lui GP Morgan este foarte importanta, pentru aici se afla un numar mare de investitori. Pentru Romania, includerea in acest index este o evolutie pozitiva, pentru ca investitorii se vor putea orienta si vor replica indexul de investitii la valori mai mari, raportat la piata”, a declarat, pentru Agerpres, economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru.
Este foarte probabil ca leul sa continue sa beneficieze de aceasta evolutie pe termen scurt, aducand niveluri atractive ale randamentelor, considera, de asemenea, analistii RZB.
„Credem ca politica monetara va ramane prudenta, tinand cont de riscurile privind previziunile de inflatie (evolutiile din mediul extern, fluxurile de capital, preturile administrate si volatilitatea unor anumite preturi). Ne asteptam ca in decembrie rata anuala a inflatiei sa ramana aproape nemodificata, la 4,5 la suta, un nivel sub cel previzionat de 4,6 la suta, influentat de un leu puternic (la o medie de apreciere de 0,8 la suta). Cu toate acestea, inflatia anuala este pe punctul sa se incadreze in zona a 5 la suta, in prima jumatate a anului 2013”, explica analistii RZB.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!