Victor Ponta: Nu a fost nicio reformă în Justiţie, totul a fost o chestiune la vârf, de imagine

 

Primul ministru Victor Ponta a susţinut  într-o emisiune televizată, că în ultimii ani nu a fost făcută nicio reformă în domeniul justiţiei şi a afirmat că şeful statului „nu a înţeles niciodată Justiţia cu adevărat”.

victor ponta5„Sunt foarte hotărât să fac reforma în justiţie şi am vorbit şi cu doamna Pivniceru despre acest lucru. (…) Nu a fost nicio reformă în Justiţie, totul a fost o chestiune la vârf, de imagine şi de putere. Problema sunt cele trei milioane de dosare şi cei care se judecă trei ani în România. Reforma în Justiţie o să fie doar atunci când pe cei care se bat cu bâte şi pistoale îi arestăm iar ceilalţi să se judece în stare de libertate şi atunci când spune judecătorul da, îi arestăm”, a spus Ponta.

Potrivit premierului, CSM este o instituţie importantă care va putea fi şi ea” pusă la un moment dat” în interesul poporului.

Ponta a mai spus că una dintre propunerile pe o să le facă o să fie aceea ca Parlamentul şi Justiţia să lucreze şi în luna iulie. „Nu se pot primi termene (în Justiţie) în iulie că este vacanţă”, a afirmat premierul.

Vineri au avut loc alegeri pentru conducerea CSM, dar plenul Consiliului nu a reuşit decât desemnarea preşedintelui, în persoana fostei vicepreşedinte Oana Schmidt-Hăineală. Alegerea vicepreşedintelui CSM a fost amânată pentru săptămâna viitoare, din lipsă de cvorum, membrii Consiliului urmând să se pronunţe asupra candidaturilor depuse de fostul preşedinte al CSM Alina Ghica şi membrul CSM Cristi Danileţ. AGERPRES

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie