Niţă: Redevenţele la petrol şi gaze trebuie să crească „undeva la 20-30%”

 

Redevenţele pentru producţia de petrol şi gaze să crească şi să ajungă la nivelul din Uniunea Europeană, „undeva la 20-30%, cel puţin”, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, Sâmbătă, după ce a preluat atribuţiile de conducere a ministerului de la predecesorul Daniel Chiţoiu.

sonda petrol

Niţă a precizat că nu se ocupă personal de acest aspect, dar că părerea lui este că redevenţele trebuie majorate.

„Companiile care produc petrol şi gaze naturale plătesc în prezent redevenţe cuprinse 3,5% şi 13,5% din producţie, în funcţie de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redevenţelor au fost fixate în 2004 şi sunt valabile până în decembrie 2014, fiind stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.

Guvernul intenţionează să aplice, din Ianuarie 2013, o taxă pe veniturile extraordinare ale companiilor din sectorul gazelor şi electricităţii, iar la mijlocul anului viitor va fi introdus un nou regim de reglementare şi taxare în zona companiilor de petrol şi gaze naturale.amosnews.ro

Cuvinte cheie: ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie